24
Cinci zile mai târziu, marele preot Anania a venit cu câţiva dintre bătrâni şi cu un avocat pe care-l chema Tertulus – şi au adus acuzaţii împotriva lui Pavel înaintea guvernatorului.
Când Pavel a fost chemat, Tertulus a început să-l acuze astfel: „Excelenţă, datorită ţie noi ne bucurăm de pace şi prin prevederea ta s-au făcut multe reforme pentru naţiunea noastră.
Noi recunoaştem aceasta pretutindeni şi oricând, cu deplină mulţumire.
Ca să nu te deranjez prea mult timp, te îndemn să ne asculţi puţin cu bunăvoinţă!
Am găsit că omul acesta este unul care provoacă tot felul de necazuri şi stârneşte răscoale printre toţi iudeii din toată lumea; el este conducătorul partidei nazarinenilor
şi a încercat şi să profaneze Templul – şi noi l-am prins.

Dacă-l vei interoga, vei putea afla despre toate aceste lucruri de care noi îl acuzăm!”
Iudeii s-au alăturat şi ei acuzaţiei şi au spus că toate acestea erau adevărate.
10 Când guvernatorul i-a făcut semn, Pavel i-a răspuns: „Ştiind că de mulţi ani eşti judecătorul acestei naţiuni, sunt încurajat în apărarea mea.
11 După cum poţi afla şi tu, nu sunt mai mult de douăsprezece zile de când am venit să mă închin la Ierusalim –
12 şi nu m-au găsit nici certându-mă cu cineva în Templu, nici stârnind mulţimea (nici în sinagogă, şi nici în cetate)
13 şi ei nu-ţi pot aduce dovezi cu privire la lucrurile de care mă acuză acum.
14 Recunosc totuşi în faţa ta acest lucru: eu Îi slujesc Dumnezeului strămoşilor noştri în conformitate cu Calea despre care ei spun că este o partidă falsă – cred tot ce este scris în conformitate cu Legea şi cele scrise în Profeţi
15 şi am aceeaşi speranţă în Dumnezeu pe care o au şi ei, şi anume că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi.
16 De aceea am făcut întotdeauna tot ce am ştiut mai bine ca să am o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
17 După o absenţă de mai mulţi ani, am venit la Ierusalim să aduc nişte daruri poporului meu şi să aduc jertfe.
18 Ei m-au găsit în Templu în timp ce făceam aceasta, şi anume în timpul ritualului de curăţire – nu cu mulţime şi nici cu zarvă.
19 Erau şi nişte iudei din Asia – care ar fi trebuit să fie aici, înaintea ta, şi să mă acuze, dacă ar fi avut ceva împotriva mea!
20 Sau chiar cei care sunt aici să spună de ce lucru rău m-au găsit vinovat când am stat înaintea Sinedriului –
21 dacă nu doar de acest lucru pe care l-am strigat în timp ce stăteam înaintea lor: „Cu privire la învierea morţilor sunt eu judecat astăzi înaintea voastră!”
22 Atunci Felix, care era bine informat cu privire la Cale, a întrerupt audierea, spunând: „Voi da verdictul în procesul vostru atunci când va veni tribunul Lisias!”
23 A poruncit centurionului care răspundea de Pavel să-l ţină sub pază, dar să-i lase o oarecare libertate şi să nu-i împiedice pe ai lui să aibă grijă de el.
24 Câteva zile mai târziu, când Felix a venit împreună cu soţia lui, Drusila, care era iudeică, a trimis după Pavel şi l-a ascultat vorbind despre credinţa în Cristos Isus.
25 Însă, în timp ce Pavel vorbea despre dreptate, despre stăpânire de sine şi despre judecata pe care o va face Dumnezeu, lui Felix i s-a făcut frică şi a zis: „Acum du-te; când voi avea timp te voi mai chema.”
26 În acelaşi timp, el spera că Pavel îi va da bani şi de aceea trimitea deseori după el şi stătea de vorbă cu el.
27 După doi ani, Felix a fost urmat de Porcius Festus. Vrând să câştige favoarea iudeilor, Felix l-a lăsat pe Pavel în închisoare.