10
Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că toţi strămoşii noştri erau sub nor, toţi au trecut prin mare,
toţi au fost botezaţi fiind uniţi cu Moise în nor şi în mare,
toţi au mâncat aceeaşi hrană spirituală
şi toţi au băut aceeaşi băutură spirituală – pentru că au băut din stânca spirituală care-i însoţea, iar stânca era Cristos.
Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre ei nu I-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, şi ei au fost omorâţi în deşert.
Aceste lucruri sunt exemple pentru noi, pentru ca noi să nu dorim lucruri rele, aşa cum au dorit ei.
Să nu fiţi idolatri, aşa cum au fost unii dintre ei – cum este scris: Poporul s-a aşezat să mănânce şi să bea, iar apoi s-a ridicat să danseze.
Să nu fim imorali, aşa cum au fost unii dintre ei – şi într-o singură zi au murit douăzeci şi trei de mii.
Să nu-L punem pe Cristos la încercare, aşa cum au făcut unii dintre ei – şi au fost omorâţi de şerpi.
10 Să nu cârtiţi, aşa cum au făcut unii dintre ei – şi au fost nimiciţi de Nimicitorul.
11 Aceste lucruri li s-au întâmplat lor pentru a ne servi nouă drept exemple şi au fost scrise pentru a ne avertiza pe noi, cei peste care urmau să vină sfârşiturile veacurilor.
12 Astfel, dacă vi se pare că staţi în picioare, aveţi grijă să nu cădeţi!
13 N-aţi trecut prin nici o ispită care să nu fie comună tuturor oamenilor. Dumnezeu este credincios; El nu va permite să fiţi ispitiţi peste puterea voastră, iar odată cu ispita El asigură şi mijlocul de a scăpa, pentru a o putea răbda.
14 De aceea, iubiţii mei, fugiţi de idolatrie!
15 Vorbesc cu voi ca şi cu nişte oameni înţelepţi. Judecaţi singuri ceea ce vă spun!
16 Paharul binecuvântării pe care îl binecuvântăm nu este oare părtăşia cu sângele lui Isus Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare părtăşia cu trupul lui Cristos?
17 Pentru că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup, întrucât toţi mâncăm dintr-o singură pâine.
18 Uitaţi-vă la poporul Israel: cei care mănâncă jertfele nu sunt oare în părtăşie cu altarul?
19 Deci, ce vreau să spun – că este ceva carnea jertfită idolilor? Sau că este idolul ceva?
20 Nu, ci că jertfele păgânilor sunt aduse demonilor, nu lui Dumnezeu – iar eu nu vreau ca voi să fiţi în părtăşie cu demonii!
21 Nu puteţi bea şi paharul Domnului şi paharul demonilor! Nu puteţi lua parte şi la masa Domnului şi la masa demonilor!
22 Sau vrem oare să-L facem gelos pe Domnul?! Suntem noi mai puternici decât El?
23 Toate sunt permise, dar nu toate sunt de folos. Toate sunt permise, dar nu toate zidesc.
24 Nimeni nu trebuie să urmărească binele propriu, ci binele altuia.
25 Mâncaţi orice se vinde pe piaţa de carne, fără să vă puneţi vreo întrebare, din cauza conştiinţei –
26 pentru că pământul şi tot ce este pe el este al Domnului!
27 Dacă un necredincios vă cheamă la masă şi vreţi să mergeţi, mâncaţi orice vi se va da, fără să vă puneţi vreo întrebare, din cauza conştiinţei.
28 Dacă însă cineva vă spune: „Aceasta a fost adusă ca jertfă!”, atunci să nu mâncaţi, din cauza celui care v-a spus şi din cauza conştiinţei –
29 mă refer la conştiinţa celuilalt, nu la a voastră.
30 Dacă eu mulţumesc pentru mâncarea pe care o mănânc, de ce să fiu învinuit din cauza lucrurilor pentru care mulţumesc?
31 Aşadar, fie că mâncaţi, fie că beţi, sau orice altceva faceţi, să le faceţi pe toate pentru gloria lui Dumnezeu!
32 Trăiţi în aşa fel încât să nu-i ofensaţi nici pe iudei, nici pe greci, nici biserica lui Dumnezeu –
33 aşa cum încerc şi eu să plac tuturor, necăutând folosul meu, ci al multora, pentru a fi salvaţi!