1 A început să le vorbească în parabole: „Un om a plantat o vie, a împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc şi i-a construit un turn de pază, apoi a arendat-o unor oameni ca s-o lucreze şi a plecat de acasă într-o călătorie.
2 La vremea cuvenită a trimis la arendaşi un sclav, ca să ia de la ei o parte din rodul viei.
3 Arendaşii însă l-au bătut şi l-au trimis înapoi fără nimic.
4 Din nou a trimis la ei un alt sclav, dar şi pe acesta l-au bătut peste cap şi l-au tratat într-un mod ruşinos.
5 A trimis apoi un altul, dar pe acesta l-au omorât, şi apoi încă mulţi alţii, însă pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât.
6 Singurul pe care mai rămăsese să-l trimită era fiul lui cel iubit. În cele din urmă l-a trimis la ei, zicându-şi: „Pe fiul meu îl vor respecta.”
7 Însă arendaşii şi-au zis: „Acesta este moştenitorul! Haideţi să-l omorâm şi moştenirea va fi a noastră!”
8 L-au omorât şi l-au aruncat afară din vie.
9 Aşadar, ce va face stăpânul viei? Va veni şi-i va omorî pe arendaşi, iar via o va da altora.
10 Oare n-aţi citit unde scrie:Piatra despre care constructorii au spus că nu este bună la nimic a ajuns să fie pusă în cel mai important loc din clădire: în capul unghiului.
11 Domnul a făcut acest lucru – şi ce minunat este el!
12 Ei căutau o cale să-L aresteze, întrucât ştiau că această parabolă fusese spusă împotriva lor, dar se temeau de mulţime, aşa că L-au lăsat să plece.
13 I-au trimis la El pe câţiva dintre farisei şi dintre irodieni ca să încerce să-L prindă în cursă prin întrebări.
14 Ei I-au zis: „Învăţătorule, ştim că întotdeauna ceea ce spui este adevărat, că nu Te laşi influenţat de nimic şi că nu eşti părtinitor, ci îi înveţi pe oameni să trăiască aşa cum cere Dumnezeu. Se cuvine să plătim Cezarului impozitul cerut de el sau nu?”
15 El le-a văzut ipocrizia şi a zis: „De ce încercaţi să Mă împingeţi la rău? Aduceţi-Mi un dinar, să-l văd.”
16 Ei I-au adus şi Isus i-a întrebat: „Ale cui sunt chipul şi inscripţia de pe monedă?” Ei au răspuns: „Ale Cezarului.”
17 Isus le-a zis: „Daţi deci Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” Ei au rămas foarte miraţi de El.
18 Au venit la El saducheii (ei spun că nu există înviere) şi L-au întrebat:
19 „Învăţătorule, Moise ne-a lăsat scris că dacă un om căsătorit moare fără să aibă copii, fratele lui să se căsătorească cu văduva, pentru ca acel om să nu rămână fără urmaşi.
20 Au fost şapte fraţi. Primul s-a căsătorit, dar a murit fără să aibă urmaşi.
21 Al doilea s-a căsătorit cu văduva, dar a murit şi el fără urmaşi. La fel s-a întâmplat şi cu al treilea –
22 şi nici unul dintre cei şapte n-a lăsat urmaşi. Femeia a murit ultima dintre toţi.
23 La înviere a cui soţie va fi ea, pentru că toţi şapte au fost căsătoriţi cu ea?!”
24 Isus le-a zis: „Oare nu greşiţi voi pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu?
25 La înviere oamenii nu se vor mai căsători, ci vor fi ca îngerii din ceruri.
26 N-aţi citit în cartea lui Moise (acolo unde scrie despre tufişul care ardea) ce scrie cu privire la învierea morţilor? Dumnezeu i-a spus lui Moise: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov –
27 deci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii! Foarte mult greşiţi!”
28 Unul dintre învăţătorii Legii venise la El şi auzise discuţia. Când a văzut că Isus a răspuns bine, L-a întrebat: „Care poruncă este cea mai importantă dintre toate?”
29 Isus i-a răspuns: „Prima şi cea mai importantă poruncă este: Ascultă, Israel! Domnul, Dumnezeul nostru este singurul Domn.
30 Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta şi cu toată puterea ta.
31 A doua este: Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi! Nu există nici o poruncă mai mare decât acestea.”
32 Învăţătorul Legii I-a zis: „Bine, Învăţătorule, este adevărat ceea ce ai spus, şi anume că El este unul singur şi nu este altul în afară de El –
33 şi că porunca de a-L iubi pe El cu toată inima, cu toată priceperea şi cu toată puterea şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi este mai importantă decât orice jertfă de animale.”
34 Isus a văzut că Îi răspunsese cu înţelepciune şi i-a zis: „Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.” De atunci nimeni n-a mai îndrăznit să-i pună întrebări.
35 În timp ce dădea învăţătură în Templu, Isus a spus: „Cum de zic învăţătorii Legii despre Cristos că este descendent al lui David?
36 David însuşi spune, inspirat de Duhul Sfânt, Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea, până când Îţi voi pune duşmanii la picioare!”
37 Şi dacă David însuşi Îl numeşte „Domn”, cum este El atunci descendentul său?” Mulţimea Îl asculta cu încântare.
38 În învăţătura Lui, spunea: „Feriţi-vă de învăţătorii Legii, cărora le place să umble îmbrăcaţi în robe lungi şi să fie salutaţi prin pieţe,
39 să li se dea locurile de onoare la mese şi scaunele de onoare în sinagogi;
40 ei jefuiesc casele văduvelor, dar se prefac că se roagă lung. Aceştia vor fi judecaţi mult mai sever.”
41 S-a aşezat în faţa „cutiei darurilor” (pentru trezoreria Templului) şi se uita la oamenii care puneau bani în ea. Mulţi dintre oamenii bogaţi puneau mult.
42 A venit şi o văduvă săracă şi ea a pus două monede mici, care făceau cât un codrant.
43 Isus i-a chemat pe ucenicii Lui şi le-a zis: „Vă spun că, într-adevăr, această văduvă săracă a pus mai mult decât toţi cei care şi-au adus darul la vistierie,
44 pentru că toţi au pus din ceea ce aveau în plus, dar ea a pus, din sărăcia ei, tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.”