1 Şi atunci, ce vom spune că a câştigat strămoşul nostru Avraam?
2 Pentru că, dacă Avraam a fost considerat drept prin fapte, atunci are motive de laudă, însă nu înaintea lui Dumnezeu!
3 Ce spune Scriptura? Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi pentru aceasta a fost considerat drept.
4 Plata unui om care lucrează nu este considerată ca un dar, ci ca un lucru care îi este datorat,
5 însă celui care nu lucrează, ci se încrede în cel care-l consideră drept pe cel lipsit de evlavie, credinţa îi este considerată ca dreptate.
6 Tot aşa spune şi David când vorbeşte despre fericirea omului pe care Dumnezeu îl consideră drept fără fapte:
7 Fericiţi sunt cei ale căror nelegiuiri sunt iertate, ale căror păcate sunt acoperite!
8 Fericit este cel căruia Domnul nu-i ia în considerare păcatul!
9 Aşadar, această fericire este doar pentru cei circumcişi, sau şi pentru cei necircumcişi? – pentru că spunem: Lui Avraam credinţa i-a fost considerată ca dreptate.
10 În ce condiţii i-a fost considerată: când era circumcis, sau când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis
11 şi a primit semnul circumciziei ca un sigiliu al dreptăţii pe care o primise prin credinţă pe când era necircumcis, astfel încât el să poată fi tatăl tuturor celor care cred fără să fi fost circumcişi, pentru ca şi ei să fie consideraţi drepţi,
12 şi tatăl celor circumcişi care nu doar că sunt circumcişi, ci şi urmează exemplul credinţei pe care a avut-o strămoşul nostru Avraam înainte de a fi circumcis.
13 Avraam sau descendenţii lui nu prin Lege au primit promisiunea că vor moşteni lumea, ci prin dreptatea care vine prin credinţă,
14 pentru că, dacă moştenitori ar fi cei de sub Lege, atunci credinţa n-ar mai însemna nimic, iar promisiunea ar fi fără valoare,
15 întrucât Legea aduce mânia. Unde nu există Lege, nu există nici neascultare de Lege.
16 De aceea este prin credinţă: ca să poată fi prin har, aşa încât promisiunea să fie valabilă pentru toţi descendenţii, nu doar pentru cei de sub Lege, ci şi pentru cei care împărtăşesc credinţa lui Avraam (care este tatăl nostru, al tuturor,
17 aşa cum este scris: Te-am făcut tatăl multor naţiuni) – în prezenţa lui Dumnezeu în care a crezut, care învie morţii şi a cărui poruncă aduce în existenţă lucrurile care nu există.
18 Sperând împotriva oricărei speranţe, el a crezut că va deveni tatăl multor naţiuni, în conformitate cu ceea ce i-a fost spus: Aşa vor fi descendenţii tăi.
19 El n-a slăbit în credinţă când s-a gândit că trupul lui era deja ca mort – avea aproape o sută de ani – şi că Sara nu putea avea copii,
20 şi nici n-a pus la îndoială promisiunea lui Dumnezeu, ci a fost întărit prin credinţă, glorificându-L pe Dumnezeu
21 şi fiind sigur că Dumnezeu poate să facă ceea ce a promis.
22 De aceea credinţa i-a fost considerată ca dreptate.
23 Acum, „i-a fost considerată” n-a fost scris doar pentru el,
24 ci şi pentru noi, cărora urmează să ne fie considerată, nouă, care credem în Cel care L-a înviat pe Isus, Domnul nostru, dintre cei morţi,
25 Cel care a fost dat pentru păcatele noastre şi care a fost înviat pentru ca noi să fim consideraţi drepţi.