2 Timotei
1
Pavel, apostol al lui Cristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, trimis să proclame viaţa promisă, care este în Cristos Isus,
către Timotei, copilul iubit: har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Cristos Isus, Domnul nostru!
Îi mulţumesc lui Dumnezeu, pe care-L slujesc cu o conştiinţă curată, aşa cum au făcut-o şi strămoşii mei, că îmi amintesc întotdeauna să te menţionez în rugăciunile mele, zi şi noapte.
Îmi amintesc de lacrimile tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie.
Îmi aduc aminte de credinţa ta sinceră, care a locuit mai întâi în bunica ta, Lois, şi în mama ta, Eunice, iar acum sunt convins că şi în tine.
De aceea, îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele.
Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de înţelepciune.
Aşadar, să nu-ţi fie ruşine să mărturiseşti despre Domnul nostru şi nici despre mine, întemniţatul Lui, ci suferă împreună cu mine pentru Evanghelie, în conformitate cu puterea lui Dumnezeu.
El ne-a salvat şi ne-a chemat cu o chemare sfântă – nu în conformitate cu faptele noastre, ci în conformitate cu planul şi harul Său, pe care ni l-a dat în Cristos Isus înainte de veşnicii,
10 dar care a fost revelat acum, prin arătarea Salvatorului nostru, Isus Cristos, care a abolit moartea şi a făcut cunoscute viaţa şi nemurirea, prin Evanghelie –
11 pentru care am fost desemnat ca predicator, apostol şi învăţător.
12 De aceea sufăr aceste lucruri – dar nu mi-e ruşine, pentru că ştiu în cine am crezut şi sunt convins că El poate să păzească până în ziua aceea ce i-am încredinţat.
13 Ţine la modelul de învăţătură sănătoasă pe care l-ai auzit de la mine, în credinţa şi dragostea care sunt în Cristos Isus!
14 Păzeşte acel lucru bun care ţi-a fost încredinţat, prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi!
15 Tu ştii că toţi cei din Asia au refuzat să mă ajute – între care şi Figel şi Hermogen.
16 Fie ca Domnul să-Şi arate îndurarea peste casa lui Onisifor, pentru că de multe ori el m-a încurajat şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu,
17 ci, când a fost în Roma, m-a căutat cu mult efort şi m-a găsit.
18 Domnul să-i dea să găsească îndurare de la Domnul în ziua aceea! Şi cât de mult a slujit în Efes – tu ştii foarte bine!