2
Aşadar, tu, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Cristos Isus!
Ceea ce ai auzit de la mine, înaintea multor martori, încredinţează unor oameni de încredere, care să fie în stare să-i înveţe pe alţii!
Ia parte la suferinţă, ca un bun ostaş al lui Cristos Isus!
Nici un ostaş nu se amestecă în treburile vieţii civile, dacă vrea să placă celui care l-a înscris la oaste.
Dacă cineva participă la o întrecere atletică, nu poate câştiga premiul dacă nu respectă regulile întrecerii.
Fermierul care a trudit din greu trebuie să aibă primul parte din rod.
Gândeşte-te cu atenţie la ceea ce-ţi spun! Domnul îţi va da înţelegere în toate.
Aminteşte-ţi de Isus Cristos, descendent al lui David, care a înviat din morţi, în conformitate cu Evanghelia mea,
pentru care eu sufăr până la a fi legat ca un răufăcător! Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat!
10 Astfel, eu rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să obţină salvarea care este în Cristos Isus, împreună cu gloria veşnică.
11 Acest cuvânt este vrednic de încredere:Dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El.
12 Dacă răbdăm, vom şi domni împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El se va lepăda de noi.
13 Dacă suntem necredincioşi, El rămâne credincios, pentru că nu Se poate nega pe Sine.
14 Aminteşte-le acest lucru! Avertizează-i înaintea lui Dumnezeu să nu se certe cu privire la cuvinte, pentru că aceasta nu face nici un bine, ci mai degrabă îi ruinează pe cei care ascultă!
15 Fă tot ce poţi mai bine ca să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu aprobat – un lucrător care nu are de ce să-i fie ruşine, care explică în mod corect Cuvântul adevărului.
16 Evită vorbele lumeşti şi goale, pentru că ele fac ca oamenii să fie din ce în ce mai lipsiţi de evlavie,
17 iar învăţătura lor se va împrăştia precum cangrena. Dintre aceştia sunt şi Imineu şi Filet,
18 care s-au rătăcit în ce priveşte adevărul, spunând că învierea a avut deja loc, şi răsturnând astfel credinţa multora.
19 Temelia solidă pe care a pus-o Dumnezeu rămâne fermă, având inscripţia aceasta: Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui, iar oricine spune că-I aparţine Domnului trebuie să se îndepărteze de nedreptate.
20 Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut – unele pentru o întrebuinţare specială, altele pentru o întrebuinţare obişnuită.
21 Aşadar, dacă cineva se curăţă de acestea, va fi un vas pentru o întrebuinţare specială, dedicat şi folositor stăpânului, gata pentru orice lucrare bună.
22 Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte dreptatea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei care-L cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată!
23 Stai departe de disputele nebuneşti şi nesăbuite, ştiind că ele dau naştere la certuri!
24 Sclavul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie bun cu toţi, capabil să-i înveţe pe alţii, răbdător,
25 blând atunci când îşi corectează împotrivitorii – în speranţa că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă să cunoască adevărul,
26 şi-şi vor reveni şi vor scăpa din cursa Diavolului, de care sunt stăpâniţi ca să-i facă voia.