1 De-aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar dacă n’am iubire făcutu-m’am aramă sunătoare şi chimval zăngănitor. 2 Şi de-aş avea darul profeţiei şi de-aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa şi de-aş avea credinţa toată să pot muta şi munţii, dar dacă n’am iubire, nimic nu sunt. 3 Şi toate averile mele de le-aş împărţi şi trupul meu de mi l-aş da să-l ardă, dar dacă n’am iubire, nimic nu-mi foloseşte.

4 Iubirea rabdă’ndelung; iubirea se dăruie, ea nu invidiază; ea nu se trufeşte, nu se îngâmfă; 5 ea nu se poartă cu necuviinţă, nu-şi caută pe ale sale, nu se întărâtă, nu ţine’n seamă răul, 6 nu se bucură de nedreptate, ci de adevăr se bucură; 7 pe toate le suferă, pe toate le crede, pe toate le nădăjduieşte, pe toate le rabdă;

8 iubirea niciodată nu se trece. Fie ele profeţiile: pieri-vor; fie ele limbile: înceta-vor; fie ea ştiinţa: pieri-va. 9 Că’n parte cunoaştem şi’n parte profeţim. 10 Dar când va veni ceea ce-i desăvârşit, atunci ceea ce-i în parte se va desfiinţa. 11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil; dar când am devenit bărbat, le-am desfiinţat pe cele ale copilului. 12 Căci acum vedem prin oglindă, ca’n ghicitură; dar atunci, faţă către faţă. Acum cunosc în parte; atunci însă deplin voi cunoaşte, aşa cum şi eu deplin sunt cunoscut.

13 Şi acum rămân: credinţa, nădejdea, iubirea, acestea trei; dar cea mai mare din ele este iubirea.