4
Iată de ce, având noi această slujire după cum am fost miluiţi, nu pierdem din curaj, ci ne-am dezis de ascunzişurile ruşinii, nu cu viclenie purtându-ne, nici poleind cuvântul lui Dumnezeu, ci dimpotrivă, prin arătarea adevărului făcându-ne cunoscuţi oricărei conştiinţe omeneşti în faţa lui Dumnezeu. Iar dacă şi Evanghelia noastră este acoperită, ea este acoperită pentru cei ce pier, în mijlocul cărora dumnezeul veacului acestuia a orbit minţile necredincioşilor, pentru ca ei să nu vadă lumina Evangheliei slavei lui Hristos, Cel care este chipul lui Dumnezeu. Căci nu pe noi înşine ne propovăduim, ci pe Hristos Iisus Domnul; iar noi înşine suntem robii voştri de dragul lui Iisus. Fiindcă Dumnezeu, Cel ce a zis: Strălucească din întuneric lumina!, El este Cel ce a strălucit în inimile noastre, pentru ca ele să fie luminate de cunoştinţa slavei lui Dumnezeu întru faţa lui Hristos Iisus.
Comoara aceasta însă o avem în vase de lut, pentru ca această covârşitoare putere să fie aceea a lui Dumnezeu, şi nu de la noi. Noi întru toate suntem necăjiţi, dar nu striviţi; în stări fără ieşire, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi; 10 totdeauna purtând în trup mersul spre moarte al lui Iisus, aşa ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru. 11 Căci pururea noi, cei vii, suntem daţi spre moarte din pricina lui Iisus, aşa ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor. 12 Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa.
13 Dar având acelaşi duh al credinţei – după cum este scris: Crezut-am, de aceea am grăit –, şi noi credem; pentru aceea şi grăim, 14 ştiind că Cel ce L-a înviat pe Domnul Iisus ne va învia şi pe noi cu Iisus, şi’mpreună cu voi ne va aşeza alături de El. 15 Fiindcă toate de dragul vostru sunt, pentru ca harul, înmulţindu-se, prin mai mulţi să facă prisos de mulţumită, spre slava lui Dumnezeu.
16 De aceea nu pierdem din curaj; dimpotrivă, chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinlăuntru se înnoieşte din zi în zi. 17 Căci o clipă uşoară de necaz trecător ne aduce nouă, din prisosinţă’n prisosinţă, veşnică plinătate de slavă, 18 nouă, celor ce nu privim la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd; fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, dar cele ce nu se văd sunt veşnice.