5
Fiindcă noi ştim că dacă acest cort – locuinţa noastră pământească – se va desface, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică în ceruri. Că’ntru aceasta şi suspinăm, întru dorul de a ne îmbrăca pe deasupra cu locuinţa noastră cea din cer, astfel încât, după ce vom fi fost îmbrăcaţi cu ea, să nu fim găsiţi goi. Că noi, cei ce suntem în cortul acesta, suspinăm îngreuiaţi, de vreme ce dorim nu să ne scoatem haina, ci pe deasupra să ne îmbrăcăm cu cealaltă, pentru ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă. Iar Cel ce ne-a făcut spre aceasta este Dumnezeu, Carele ne-a dat nouă arvuna Duhului.
Aşadar, întotdeauna plini de încredere şi ştiind noi că petrecând în trup suntem departe de Domnul, căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere…, avem încredere, şi mai degrabă vrem să plecăm din trup şi să petrecem lângă Domnul. De aceea ne şi străduim ca, fie că petrecem în trup, fie că plecăm din el, să-I fim bineplăcuţi Lui. 10 Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău.
11 Cunoscând deci frica de Domnul, căutăm să-i înduplecăm pe oameni; lui Dumnezeu însă Îi suntem binecunoscuţi; şi nădăjduiesc că binecunoscuţi suntem şi’n conştiinţele voastre. 12 Căci nu vă spunem din nou cine suntem, ci vă dăm vouă prilej să vă lăudaţi cu noi, ca să aveţi ce răspunde acelora care se laudă cu ceea ce se vede şi nu cu ceea ce este în inimă; 13 că dacă ne-am ieşit din fire, a fost pentru Dumnezeu; iar dacă suntem cumpăniţi la minte, e pentru voi. 14 Căci dragostea lui Hristos ne ţine, pe noi, cei ce socotim că dacă unul a murit pentru toţi, iată că toţi au murit. 15 Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce viază să nu mai vieze loruşi, ci Aceluia Care pentru ei a murit şi a înviat.
16 Aşadar, de acum înainte noi pe nimeni nu-l mai cunoaştem după trup; chiar dacă L-am cunoscut pe Hristos după trup, acum nu-L mai cunoaştem astfel. 17 Prin urmare, dacă este cineva întru Hristos, el e făptură nouă: cele vechi au trecut, iată că toate au devenit noi. 18 Dar toate sunt de la Dumnezeu, Cel ce ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi ne-a dat nouă slujirea împăcării. 19 Pentru că Dumnezeu era Cel ce întru Hristos împăca lumea cu Sine Însuşi, nesocotindu-le lor greşalele şi punând întru noi cuvântul împăcării. 20 Aşadar, noi suntem purtători de cuvânt ai lui Hristos, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi. În numele lui Hristos vă rugăm: împăcaţi-vă cu Dumnezeu! 21 De dragul nostru L-a făcut El păcat pe Cel ce n’a cunoscut păcatul, pentru ca’ntru El să devenim noi dreptate a lui Dumnezeu.