13
Iar din Egipt s’a suit Avram la Negheb, el, femeia sa şi toate câte avea; şi cu Lot, care era cu el. Avram însă era foarte bogat în vite, în argint şi în aur. Şi din popas în popas a mers Avram de la Negheb până la Betel, până la locul unde-i fusese mai înainte cortul, între Betel şi Hai, adică spre locul jertfelnicului pe care-l făcuse el înainte. Şi acolo a chemat Avram numele Domnului.
Iar Lot, care mergea împreună cu Avram, avea şi el oi şi vite mari şi corturi. Pământul acela însă nu-i încăpea să locuiască împreună, căci averile lor erau multe şi ei nu încăpeau să stea laolaltă. Şi s’a făcut o ceartă între păstorii vitelor lui Avram şi păstorii vitelor lui Lot… – În pământul acela locuiau pe-atunci Canaaneenii şi Ferezeii –. Şi Avram i-a zis lui Lot: „Sfadă să nu fie între mine şi tine, între păstorii mei şi păstorii tăi, căci suntem fraţi. Iată, nu-i oare tot pământul înainte-ţi? Desparte-te dar de mine! Şi de vei apuca tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; iar de vei apuca tu la dreapta, eu voi apuca la stânga”.
10 Şi ridicându-şi Lot ochii, a privit toată câmpia Iordanului, că toată, până la Ţoar, era udată de apă ca raiul Domnului şi ca pământul Egiptului – aceasta era înainte de a fi nimicit Domnul Sodoma şi Gomora. 11 Deci şi-a ales Lot toată câmpia Iordanului şi a apucat Lot spre răsărit; şi aşa s’au despărţit ei unul de altul: 12 Avram s’a aşezat în ţinutul Canaan, iar Lot s’a aşezat în cetăţile din câmpie; şi şi-a întins corturile până la Sodoma. 13 Dar oamenii Sodomei erau răi şi mari păcătoşi împotriva lui Dumnezeu.
14 Deci a zis Domnul către Avram, după ce Lot se despărţise de el: „Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti acum, caută spre miazănoapte şi spre miazăzi şi spre răsărit şi spre apus, 15 că tot pământul pe care-l vezi ţi-l voi da, ţie şi seminţiei tale, pentru vecie. 16 Pe urmaşii tăi îi voi face mulţi ca pulberea pământului; de va putea cineva să numere pulberea pământului, îi va număra şi pe urmaşii tăi. 17 Scoală-te; cutreieră pământul acesta’n lung şi’n lat, că ţie ţi-l voi da!” 18 Şi strămutându-şi Avram corturile, a venit şi s’a aşezat la stejarul Mamvri, care este la Hebron; şi I-a zidit acolo un jertfelnic Domnului.