5
Iar despre ani şi despre vremi, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem noi, căci voi înşivă ştiţi bine că precum un fur noaptea, aşa vine ziua Domnului. Atunci când vor zice: „Pace şi aşezare”, atunci fără de veste va veni peste ei pieirea precum durerea celei ce are în pântece; şi scăpare nu vor avea.
Voi însă, fraţilor, nu sunteţi în întuneric pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un fur. Fiindcă voi sunteţi toţi fii ai luminii şi fii ai zilei; noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. Drept aceea, să nu dormim precum ceilalţi, ci să priveghem şi să fim treji asupră-ne. Fiindcă cei ce dorm, noaptea dorm; şi cei ce se îmbată, noaptea se îmbată. Dar noi, cei ce suntem ai zilei, să fim treji asupră-ne, îmbrăcându-ne cu platoşa credinţei şi iubirii, şi drept coif având nădejdea mântuirii. Că Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre dobândirea mântuirii prin Domnul nostru Iisus Hristos, 10 Cel ce pentru noi a murit pentru ca noi – ori de veghem, ori de dormim – împreună cu El să vieţuim. 11 De aceea, îndemnaţi-vă unul pe altul şi unul pe altul zidiţi-vă, aşa cum o şi faceţi.
12 Dar vă rugăm, fraţilor, să-i aveţi în cinste pe cei ce se ostenesc între voi şi sunt mai-marii voştri întru Domnul şi vă dojenesc; 13 şi pentru lucrarea lor să-i socotiţi vrednici de prisoselnică iubire. Fiţi cu pace între voi. 14 Şi vă îndemnăm, fraţilor, să-i dojeniţi pe cei fără de rânduială; îmbărbătaţi-i pe cei slabi de înger, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi. 15 Vedeţi ca nu cumva cineva să-i răsplătească cuiva răul cu rău, ci’ntotdeauna să urmăriţi binele: şi unul către altul, şi fiecare către toţi. 16 Bucuraţi-vă’ntotdeauna, 17 rugaţi-vă ne’ncetat, 18 mulţumiţi întru toate; căci aceasta este voia lui Dumnezeu întru Hristos Iisus pentru voi. 19 Duhul să nu-l stingeţi, 20 profeţiile să nu le dispreţuiţi. 21 Supuneţi totul încercării, păstraţi ce e bine, 22 feriţi-vă de orice fel de rău.
23 Şi Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească în chip desăvârşit; şi întregul vostru duh şi suflet şi trup păzească-se fără prihană întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos. 24 Credincios este Cel ce vă cheamă; El o va face.
25 Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi.
26 Pe toţi fraţii îmbrăţişaţi-i cu sărutare sfântă.
27 Vă conjur întru Domnul: scrisoarea aceasta s’o citiţi tuturor fraţilor.
28 Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi! Amin.