2 Tesaloniceni
1
Pavel, Silvan şi Timotei către Biserica Tesalonicenilor întru Dumnezeu, Tatăl nostru, şi întru Domnul nostru Iisus Hristos: Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos!
Datori suntem ca’ntotdeauna să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, aşa cum se cuvine, fiindcă mult creşte credinţa voastră, iar iubirea fiecăruia dintre voi toţi prisoseşte, a unuia faţă de altul, încât noi înşine ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu pentru statornicia şi credinţa voastră în toate prigonirile şi necazurile pe care le’nduraţi: dovadă a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, anume că vrednici sunteţi voi de împărăţia lui Dumnezeu pentru care şi pătimiţi – de vreme ce drept este înaintea lui Dumnezeu ca El cu necaz să le răsplătească celor ce vă necăjesc, iar vouă, celor necăjiţi, cu odihnă, împreună cu noi, la arătarea din cer a Domnului Iisus cu îngerii puterii Sale în foc învăpăiat, răzbunare aducând asupra celor ce nu-L cunosc pe Dumnezeu şi asupra celor ce nu se supun Evangheliei Domnului nostru Iisus. Ei vor primi ca pedeapsă veşnica pieire de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui, 10 când în ziua aceea va veni să Se preamărească întru sfinţii Săi şi cu uimire să fie privit de toţi cei ce au crezut, pentru că mărturia noastră către voi a fost crezută.
11 Pentru aceasta ne şi rugăm întotdeauna pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă facă vrednici de chemarea Sa şi cu putere să’mplinească toată bunăvrerea voastră de a face binele şi toată lucrarea credinţei voastre, 12 ca numele Domnului nostru Iisus să se preamărească’ntru voi şi voi întru El, după harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Iisus Hristos.