20
1 Şi răspunzând Ţofar din Naamah, a zis:
2 „Nu astfel mă gândeam eu că-mi vei întoarce vorba;
că, iată, decât mine tu nu’nţelegi mai mult.
3 Am ascultat o lecţie menită să mă mustre
şi voi răspunde’n duhul priceperii din mine.
4 Tu nu ştii nici atâta, că din vechimea vremii,
de când îşi are omul sălaş pe-acest pământ,
5 desfătul celor silnici le e, de fapt, cădere
şi bucuria celor nelegiuiţi, pierzanie?
6 Chiar dacă pân’ la ceruri i s’ar sui ofranda
şi fumul jertfei sale de nori se va atinge,
7 în clipa când se crede stăpân pe temelie,
atunci, în clipa-aceea, cu totul va pieri,
iar cei ce-l cunoscură vor zice: Unde e?
8 Ca pe un vis ce zboară, nu-i chip să-l mai găseşti,
ca o nălucă-a nopţii în beznă s’a topit;
9 nici ochii ce-l văzură mai mult nu-l vor vedea,
nici locul său de taină de-acum nu-l mai cunoaşte.
10 Feciorii săi în luptă se frâng sub cei nevolnici,
iar mâinile lui fi-vor aprinse de dureri.
11 Puterea tinereţii ce încă-i stă în oase
se va culca odată cu dânsul în ţărână.
12 De i s’ar face dulce în gură răutatea,
sub limbă şi-ar ascunde-o;
13 de ea nu se îndură, pe ea n’o părăseşte,
grămadă şi-o adună sub nodul din gâtlej;
14 şi totuşi el nu poate să-şi vină’ntr’ajutor:
în pântece el n’are decât venin de şarpe.
15 El îşi vomită astfel strânsura lui nedreaptă,
un înger ca din casă i-o dă afar’ din pântec.
16 Venin de şarpe supt-a,
a şarpelui e limba ce-l va ucide-acum.
17 Mai mult n’o să mai vadă cum vitele se mulg,
şi nici păşunea’n valuri de miere şi de unt.
18 Zadarnică, deşartă i-a fost alergătura
s’adune bogăţie din care n’o să guste,
ca din ceva ce nu poţi să mesteci şi să’nghiţi.
19 Că multor vieţi sărmane le-a dărâmat el casa
şi-a jefuit cămara pe care n’a umplut-o.
20 Scăparea lui nu este în avuţia lui,
în voia poftei sale nu se va mântui.
21 Nimic nu va rămâne din ce-a pus în hambare,
de-aceea nici o floare din bunurile lui.
22 Când i se pare plinul, atunci necazu-l paşte
şi-atunci nevoia toată dă buzna peste el.
23 De-o fi cumva să-şi umple stomacul pân’ la saţ,
asupră-i va trimite urgie ca de foc,
dureri pe el să verse;
24 nicicum să nu le scape cătuşelor de fier
şi arcul de aramă în carne să-l rănească;
25 săgeată ascuţită prin trupul său să treacă
şi stele să se plimbe prin tainiţele lui
şi frică’n zarea lui;
26 noian de întuneric să stăruie într’însul,
să-şi mistuie suflarea în foc nemistuit,
în casa lui să-şi facă de cap un oarecine.
27 Nelegiuirea-i toată s’o dea pe faţă cerul,
pământul împotrivă-i de tot să se răscoale;
28 de casa lui pierzania să tragă până’n hău,
din cer să vină ziua mâniei peste el.
29 E partea de la Domnul a celui ticălos,
ce-a moştenit din partea Acelui ce veghează”.