19
1 Atunci Iov a început să vorbească şi a zis:
2 „Cât oare veţi mai plânge prin sufletu-mi trudit,
surpându-mi-l cu vorbe?…
3 Să ştiţi doar că El, Domnul, El m’a făcut cum sunt;
iar voi, neruşinaţii, mă’nvinuiţi pe mine!
4 Chiar dacă adevărul e că m’am înşelat,
a mea e înşelarea;
şi de-am grăit cuvinte ce nu se cuveneau,
sunt graiurile mele, dar nu fără măsură.
5 Şi dacă voi acuma vă’mpăunaţi asupră-mi
şi mă’nfruntaţi cu scârbe,
6 să ştiţi că Domnul este Cel ce m’a răvăşit
şi că deasupră-mi astfel Şi-a înălţat cetatea.
7 Ei, iată,-mi râd de scârbe şi nu voi mai grăi,
că strig după dreptate, dar nici o judecată!
8 Zidit sunt împrejuru-mi şi nu e chip să trec,
un văl de întuneric mi-a aşezat pe faţă;
9 m’a dezbrăcat de slavă
şi de pe fruntea mândră tot El mi-a luat cununa;
10 m’a rupt în bucăţele, de-a roata, şi m’am dus;
nădejdea mi-a tăiat-o cum ai tăia un pom;
11 cu groaznică urgie asupră-mi S’a pornit
şi-a socotit că’n luptă aş fi duşmanul Său;
12 haidăii Lui venit-au asupră-mi pân’ la unul,
în drumurile mele m’aşteaptă ochi la pândă;
13 s’au depărtat de mine, da, chiar şi fraţii mei:
la cei străini ei cată mai mult decât la mine;
prietenii mei, iată-i, îmi sunt nemilostivi.
14 Cei ce mi-au fost aproape se uită’n altă parte
şi cei ce mă ştiură pe nume m’au uitat;
15 vecinilor de-acasă şi slujnicelor mele
le-am devenit străin;
16 îmi chem pe nume sluga şi ea nu mă ascultă
şi-o rog cu gura mea;
17 cu-aceeaşi rugăminte dulceagă-mi chem femeia
şi-i linguşesc pe fiii ibovnicelor mele;
18 dar ei pe totdeauna cu toţi m’au părăsit;
de cum mă scol, aruncă’mpotrivă-mi vorbe grele.
19 Toţi cei ce mă ştiură’ndeaproape m’au urât,
pe care-i îndrăgisem s’au ridicat asupră-mi.
20 Ţesuturile cărnii mi s’au topit în piele,
iar oasele în zgârciuri de-abia că se mai ţin.
21 Prieteni, aveţi milă de mine, milă daţi-mi,
că-a Domnului e mâna ce s’a atins de mine!
22 De ce mă luaţi la goană, aşa cum face Domnul,
şi’n cărnurile mele rămâneţi nesătui?
23 Ah, cine-ar fi să scrie şi graiurile mele,
şi astfel să le pună pe toate într’o carte,
24 cu fier-peniţă scrise, sau cu condei de plumb,
sau chiar săpate’n stâncă şi să rămână’n veac?
25 Căci ştiu că veşnic este Acel ce-o să-mi dezlege
târziul pe pământ;
26 da, pielea, care’ndură acestea, va’nvia.
Că de la Însuşi Domnul mi s’au făcut acestea
27 pe care mi le ştiu,
pe care eu, nu altul, cu ochii le-am văzut,
pe toate care-aicea în sân s’au săvârşit.
28 Iar dacă voi veţi zice: Ce vom grăi’mpotrivă-i?
găsi-vom noi pricìnă de’ndreptăţire’n el?,
29 o, temeţi-vă şi voi de scoarţă, de’nveliş;
că va veni mânia în cei fără de lege
şi-atunci vor şti ei unde li-i miezul plin de seve”.