22
1 Şi răspunzând Elifaz din Teman, a zis:
2 „«Priceperea, ştiinţa, nu Domnul le învaţă?»
3 Căci ce câştigă Domnul de-ai fost tu fără greş?
sau care-I e folosul că’n calea ta eşti drept,
4 sau, de te bagă’n seamă, Se pleacă să te mustre
şi, mai mult, să şi vină cu tine’n judecată?
5 Au nu cumva grozavă e răutatea ta
şi multe, fără număr, păcatele îţi sunt?
6 Tu de la fraţi luat-ai zălog pentru nimic
şi de pe trupuri smuls-ai veşmântul celor goi;
7 tu gurile’nsetate nu le-ai umplut cu apă
şi n’ai vrut să dai pâine flămânzilor din jur;
8 pe unii cu cinstire i-ai căutat la faţă,
dar pe săraci culcat-ai cu faţa la pământ;
9 pe văduve afară le-ai dat, cu mâna goală,
şi pe orfani cu chinuri de iad i-ai chinuit.
10 De-aceea împrejuru-ţi doar laţuri te’mpresoară
şi te-a cuprins deodată război de necrezut.
11 Lumina de-altădată acum ţi-e întuneric,
şi somnul tău de noapte se-acoperă de apă.
12 Au Cel ce locuieşte în ceruri nu priveşte
şi nu-i smeri pe-aceia ce se purtau semeţ?
13 Iar tu ai zis în sineţi: Ce ştie El, Cel-Tare?
cum poate El prin ceaţă să facă judecată?
14 că norii sunt perdeaua în care El Se-ascunde,
plimbarea Lui e roată pe margini largi de cer…
15 Au vrei şi tu să umbli pe calea cea străveche
pe care au bătut-o bărbaţii cei nedrepţi,
16 cei ce-au fost duşi la vale cu mult’naintea vremii?:
tari temelii avură; acum, puhoi de ape.
17 Şi ei ziceau în sineşi: Ce-o să ne facă „Domnul”?
ce bine-o să ne-aducă „Atoateţiitorul”?
18 El însă îi umpluse de bunătăţi prin case,
dar sfatul necredinţei departe e de El.
19 Cei drepţi, privind în preajmă, se bucură râzând,
iar cel fără prihană îşi bate joc de ei:
20 Vedeţi cum bunăstarea din case li s’a dus,
iar ce-a rămas dintr’însa mâncat va fi de foc…
21 Fii aspru’n tine însuţi, de stărui în răbdare,
şi dup’aceea roada-ţi va fi’ntru bunătăţi.
22 Din gura Lui primeşte ce-ţi dă: mărturisire,
şi graiurile Sale la suflet să le pui.
23 Dacă te’ntorci la Domnul şi’n faţă-I te smereşti
şi’nlături nedreptatea din vieţuirea ta,
24 El pulberea ţărânii o va preface’n pietre,
şi pietrele din prunduri în aur de Ofir;
25 şi astfel Cel-Puternic e scutul tău în luptă
şi-argint din tine face, curat, trecut prin foc.
26 Or, numai dup’aceea vei îndrăzni la Domnul
şi ochii tăi căta-vor cu veselie’n cer;
27 spre El vei face rugă şi El te-o asculta
şi vei avea plinire în ce-ai făgăduit;
28 va pune iar dreptatea în felul tău de viaţă
şi’n drumurile tale va străluci lumină.
29 Că te-ai smerit pe tine, tu, cel ce-ai fost semeţ,
iar El îl mântuieşte pe cel cu ochi plecaţi.
30 Tot El îl liberează pe cel nevinovat;
acum te mântuieşte’ntru mâinile curate!”