23
1 Şi răspunzând Iov, a zis:
2 „Eu ştiu că-a mea mustrare e chiar din mâna mea,
că mâna Lui apasă, grea, pe suspinul meu.
3 O, cine’n lumea asta m’ar învăţa să-L aflu
şi să ajung odată la un deznodământ?
4 Atunci mi-aş spune mie că este-o judecată
şi cu mustrări asupră-mi aş umple gura mea;
5 cuvintele le-aş paşte, pe care mi le-ar spune,
şi spusele Lui toate le-aş pipăi cu mintea.
6 Şi de-ar veni asupră-mi, El, cu putere multă,
cu una mai puţină nu mă va’nfricoşa:
7 din El e adevărul şi de la El mustrarea,
prin El mi-i judecata’n deznodământul ei.
8 Că eu dacă voi merge’n ce-a fost întâi, mă pierd;
iar ce va fi pe urmă, ce pot eu, biet, să ştiu?
9 El dac-o ia la stânga şi vreau să-L prind, nu pot,
iar de S’a’ntors la dreapta, eu nici aici nu-L văd.
10 Dar El îmi ştie calea,
şi m’a ales ca focul o lamură de aur.
11 El a grăit porunca, eu am ieşit s’o’ntâmpin,
căci calea I-am păzit-o şi nu mă voi abate,
12 şi nici voi sta departe de ale Lui porunci,
şi tainiţă mi-i sânul, a graiurilor Lui.
13 Dar dacă-aşa El zice, cine-I va sta’mpotrivă?:
ce-a vrut a şi făcut.
14 Acesta mi-i temeiul că-am năzuit spre El
şi, dojenit, gândit-am la El cu’ngrijorare.
15 Şi iată de ce, totuşi, de El îmi scutur pasul,
şi mă socot cu mintea, şi iar mă tem de El.
16 Din inima mea Domnul făcu o slăbănoagă
şi Cel-Atotputernic Se năpusti asupră-mi.
17 Căci n’am ştiut că-mi vine de-acolo întuneric
şi nici că-mi va fi chipul acoperit de neguri.