33
1 De-aceea, Iov, ascultă cuvintele ce-ţi spun,
urechea ţi-o apleacă spre graiul meu întreg.
2 Deschis-am gura, iată,
şi limba mea grăieşte.
3 Eu inima curată o am întru cuvinte,
priceperea din buze gândeşte ce-i curat.
4 Dumnezeiescul Duh pe mine m’a făcut,
suflarea, ea mă’nvaţă, a Celui-Preaputernic.
5 Hai, dacă eşti în stare, răspunde-mi la acestea;
nu te grăbi, ci cată la mine, eu la tine.
6 Întocmai ca şi mine, eşti plăsmuit din humă;
da, din aceeaşi humă noi suntem plăsmuiţi;
7 de-aceea nici o spaimă nu-ţi va veni din parte-mi,
nici mâna mea asupră-ţi va fi apăsătoare.
8 Tu însuţi chiar ai spus-o în chiar auzul meu,
din graiul gurii tale te-am auzit spunând:
9 – Curat sunt, fără vină, şi n’am păcătuit,
eu sunt fără prihană, iar nu nelegiuit;
10 dar El aflat-a’n mine o oarece pricìnă,
El socoteşte’n Sine că eu I-aş fi vrăjmaş,
11 îmi vâră pe la glezne picioarele’n butuci
şi căile, pe toate, tot El mi le pândeşte…
12 Cum oare zici tu: Drept sunt, şi nu m’a ascultat!,
când veşnic este Cel de deasupra omenirii?
13 Şi zici: De ce n’ascultă’n cuvânt dreptatea mea?…
14 Că de vorbit El, Domnul, vorbeşte doar o dată;
a doua oară însă El Se rosteşte’n vis
15 sau, noaptea, în vedenie
precum atunci când cade grea frică peste oameni
la vreme de odihnă şi somn în aşternut;
16 atunci El dă pe faţă ascunsul gând din oameni,
cu frică’n chipu-acesta prin gând înfricoşându-i,
17 ca astfel să-l întoarcă pe om din strâmbătate
şi trupul să i-l scape de prăbuşire’n hău
18 şi sufletul din moarte la pândă să i-l scoată
spre-a nu fi şi el unul din cei căzuţi în luptă.
19 De-asemeni, îl mai mustră cu boală’n aşternut,
când oasele dintr’însul – vai, multe! – amorţesc,
20 când trupul nu-i primeşte nici aburul din pâine
în timp ce bietul suflet pofteşte să mănânce;
21 acestea, pân’ce carnea din el îi putrezeşte
şi oasele, golite, încep să i se vadă,
22 pân’sufletul dintr’însul se-apropie de moarte
şi viaţa lui, de iad.
23 De-ar fi chiar mii de îngeri aducători de moarte,
lui rană nu-i va face nici unul dintre ei
când inima-i gândeşte întoarcerea la Domnul
şi omului va spune păcatul său întreg
şi-şi va vădi de faţă cu toţi fărădelegea;
24 atunci El [Domnul] nu-l va lăsa să cadă’n moarte
şi-i înnoi-va trupul ca varul pe perete
şi oasele lui iarăşi cu măduvă le-o umple
25 şi fragedă-i va face lui carnea, ca de prunc,
şi-i va reda lui însuşi bărbatul între oameni.
26 El Domnului se roagă, şi Domnul îl ascultă,
şi va intra cu faţă curată’ntru mărire
şi veste dă’ntre oameni de mântuirea sa.
27 Atunci de-abia el, omul, s’o’nvinui pe sine:
Greşit-am, făr’ să-mi vină pedeapsă pe măsură;
28 am suflet: mântuieşte-l de tot ce-i stricăciune!,
am viaţă: fă-o astăzi să vadă’n veci lumina!…
29 Pe-acestea toate, iată, le face Cel-Puternic
cu omul: da, trei căi
30 prin care El mă scapă cu sufletul din moarte,
aşa ca viaţa’n mine să-L laude’n lumină.
31 Iov, ia aminte bine, ascultă la ce-ţi spun,
fii mut, eu voi vorbi.
32 De ai cuvinte’n tine, atunci, te rog, răspunde-mi!;
grăieşte, că mi-i voia ca tu să ai dreptate;
33 iar dacă nu, ascultă;
să taci acum spre cel ce te’nvaţă’Nţelepciunea”.