32
1 Iar cei trei prieteni au încetat şi ei să mai vorbească împotriva lui Iov, căci în faţa lor era drept.
2 Atunci s’a mâniat Elihu al lui Varahiil Buzitul, din spiţa lui Ram din ţara Ausitei; şi foarte s’a mâniat el pe Iov, din pricină că acesta pretindea că e drept în faţa Domnului;
3 dar el s’a mâniat foarte şi pe cei trei prieteni, din pricină că ei nu fuseseră în stare să-i ţină piept lui Iov cu răspunsurile lor şi-l copleşiseră [doar cu învinuirea] de a fi fost necredincios.
4 Elihu se aştepta ca ei să-i răspundă lui Iov, ca unii ce erau mai vechi de zile decât el.
5 Dar când Elihu a văzut că’n gura celor trei bărbaţi nu mai era nici un răspuns, atunci i s’a aprins mânia.
6 Şi răspunzând Elihu al lui Varahiil Buzitul, a zis:
„De vreme ce-s mai tânăr, iar voi sunteţi bătrâni,
eu am păstrat tăcere,
temându-mă ca’n faţă să spun şi eu ce ştiu.
7 Şi-am zis: Nu vârsta este în drept să glăsuiască,
şi nici cei grei de zile cunosc înţelepciunea,
8 ci duh e’n pământeni;
suflarea, ea învaţă, a Celui-Preaputernic.
9 Nu cei cu număr mare de ani sunt înţelepţi,
şi nici bătrânii-s cei ce ţin judecata’n palmă.
10 De-aceea v’am zis vouă: – Luaţi-mă’n aminte,
şi-am să vă spun ce ştiu,
11 să-mi fiţi auz în graiuri, ca’n grai să m’ascultaţi.
Eu v’ascultai voroava, dar pân’la mintea voastră,
adică până unde e sfadă pe cuvinte.
12 Din graiurile voastre gândeam că voi pricepe,
dar, iată, nu-i nici unul să-l fi rămas pe Iov,
din voi nu, nu-i nici unul să-i fi răspuns la vorbă,
13 ca să nu ziceţi: – Domnul, cu-a Lui învecinare,
prin El înţelepciunea ascunsă am aflat-o!;
14 şi v’aţi întors la omul ca om dintotdeauna
grăind cuvinte câte…
15 Şi, vai, se’nspăimântară, mai mult n’au mai răspuns,
cuvinte’mbătrânite li se’ncleiau în gură.
16 Şi-am stat întru răbdare, căci n’am vrut să vorbesc,
de vreme ce ei stat-au pe loc făr’ să răspundă.
Acuma voi răspunde şi eu, măcar în parte.”
17 Şi răspunzând Elihu, a zis:
18 „Grăi-voi dimpotrivă; că plin sunt de cuvinte,
că duhul meu lăuntric mă pierde şi-mi dă ghies;
19 lăuntrul meu e parcă burduf cu must ce fierbe,
cazan în clocotire ce-i gata să irumpă.
20 Grăi-voi deci din buze, ca să-mi aduc odihnă;
21 că nu-mi va fi ruşine să stau cu omu’n faţă,
nici silă nu-mi va face să văd un pământean;
22 că nu mă ştiu să-i laud cuiva înfăţişarea;
de-i altfel, atunci viermii m’or roade şi pe mine.