1 Şi răspunzând Elifaz din Teman, a zis:

2 „De multe ori în viaţă ţi s’a vorbit în dodii?
Pe cine crezi tu oare că’nmoi cu vorbe grele?

3 Că iată, tu, cel care pe mulţi i-ai învăţat
şi multe mâini slăbite le-ai împuternicit,

4 tu, cel ce prin cuvinte bolnavi ai ridicat
şi din genunchi nevolnici făcut-ai îndrăzneţi,

5 acum, când şi pe tine durerea te-a atins,
te-ai aruncat asupră-i …

6 Ce? frica ta de Domnul e oare nebunie?
şi tot aşa nădejdea? şi calea ta cea dreaptă?

7 Adu-ţi aminte: care din cei curaţi s’a stins?
sau când pierit-au oare cei drepţi, cu toţi ai lor?

8 Pe cât ştiu eu, aceia ce ară rătăcire
şi seamănă durere, pe-acestea le culeg.

9 Ei prin porunca’naltă a Domnului se sfarmă
şi prin suflarea joasă-a mâniei Lui se sting.

10 A leului tărie şi răcnetul leoaicei
s’au stins, ca şi trufia balaurilor mari.

11 Furnicoleul moare că n’are ce mânca,
iar puii de leoaică se duc care’ncotro

12 Din tot ce-ai spus, o vorbă de-ar fi adevărată,
nimic din aste rele nu te-ar fi’ntâmpinat.

Minunile Lui toate, o şoaptă în auz.

13 Atunci când spaima nopţii şi-a vocii ei întoarse
devine spaimă’n oameni,

14 cutremur mă cuprinde şi spaimă mă cuprinde
şi oasele din mine le-aud cum clănţănesc,

15 că vânt ca o suflare mi-a adiat pe chip
şi mi-a făcut şi părul şi carnea să se strângă.

16 M’am ridicat să aflu, dar n’am ştiut ce e;
vedeam, dar nici o formă aievea’n văzul meu,
ci numai în ureche o şoaptă de vânt lin:

17 La Domnul său, e oare vreun muritor curat?
prin fapta lui, e oare un om fără prihană?

18 Că dacă nu se’ncrede nici chiar în servii Săi,
şi dacă chiar în îngeri El află ceva strâmb,

19 cu cât mai mult în viermii bordeielor de lut
– un lut din care, iată, şi noi suntem făcuţi –,
în cei ce pier asemeni cu fluturii de noapte:

20 erau de dimineaţă, iar seara nu mai sunt;
s’au dus, fără să-şi afle în ei nici o scăpare;

21 asupră-le suflare, şi, iată, s’au uscat;
pierit-au, că n’avură în ei înţelepciune.