2
1 Dumnezeu însă i-a poruncit unui chit mare să-l înghită pe Iona. Şi a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi.
2 Iar Iona din pântecele chitului I s’a rugat Domnului, Dumnezeului său, zicând:
3 „În necazul meu
strigat-am către Domnul, Dumnezeul meu,
iar El m’a auzit:
strigarea mea din pântecele iadului,
glasul meu Tu l-ai auzit.
4 În adâncul inimii mării m’ai aruncat
şi ape m’au împresurat:
toate talazele şi valurile Tale
peste mine-au trecut.
5 Şi am zis:
Lepădat am fost de la faţa ochilor Tăi;
voi mai privi eu oare vreodată
la casa Ta cea sfântă?
6 Ape mi s’au revărsat împrejur pân’la suflet,
adâncul genunii m’a împresurat
capul mi s’a afundat în crăpăturile munţilor;
7 în pământ m’am pogorât,
ale cărui gratii sunt veşnice zăvoare;
dar, Doamne, Dumnezeul meu,
scoate-mi Tu viaţa din stricăciune!
8 Când sufletul mi se sfârşea în mine,
de Domnul mi-am adus aminte;
ajungă-Ţi rugăciunea mea ’nainte,
în casa Ta cea sfântă!
9 Cei ce păzesc lucruri deşarte şi mincinoase
s’au lepădat de propria lor milă.
10 Dar eu cu glas de laudă şi de mărturisire,
cu acelea Îţi voi jertfi;
câte am făgăduit Îţi voi da,
Ţie, Domnului,
pentru mântuirea mea”.
11 Şi Domnul i-a poruncit chitului, iar acesta l-a lepădat pe Iona pe uscat.