10
Spre Domnul am nădăjduit; cum de-i ziceţi sufletului meu:
„Mută-te în munţi ca o pasăre!?”
Că, iată, păcătoşii şi-au încordat arcul,
gătit-au săgeţi în tolbă
ca să-i săgeteze la întuneric pe cei drepţi la inimă.
Că ei au stricat ceea ce Tu ai alcătuit;
dar dreptul ce-a făcut?
Domnul este în locaşul Său cel sfânt,
Domnul în cer Îşi are tronul,
ochii Lui spre cel sărac se’ndreaptă,
genele Lui îi cercetează pe fiii oamenilor.
Domnul îl cercetează pe cel drept şi pe cel necredincios,
dar sufletul Său îl urăşte pe cel ce iubeşte nedreptatea.
Cu laţuri va ploua El peste cei păcătoşi,
foc, pucioasă şi suflare de vifor e partea paharului lor.
Că drept este Domnul, iubeşte dreptatea,
iar faţa Lui spre cele drepte priveşte.