101
Auzi-mi, Doamne, rugăciunea,
strigarea mea la Tine să vină!
Faţa Ta de la mine să nu Ţi-o întorci;
în ziua necazului meu pleacă-Ţi auzul spre mine,
auzi-mă degrab în orice zi Te voi chema.
Că zilele mele s’au stins ca fumul,
iar oasele mele ca nişte uscături s’au mistuit.
Sunt bătucit ca iarba şi inima mi s’a ofilit,
că am uitat să-mi mănânc pâinea.
De glasul suspinului meu
mi s’a lipit osul de carne.
Devenit-am asemenea pelicanului pustiei,
ajuns-am ca o bufniţă într’o casă dărăpănată,
în priveghiul meu sunt ca o vrăbiuţă singuratică pe acoperiş.
Cât e ziua de lungă m’au ocărât vrăjmaşii,
iar cei ce mă lăudau se jurau împotrivă-mi.
Că’n faţa urgiei şi a mâniei Tale
cenuşă mâncam în loc de pâine
10 şi băutura cu plângere mi-o amestecam;
că după ce m’ai ridicat, m’ai prăbuşit.
11 Zilele mele ca umbra s’au plecat,
eu ca iarba m’am veştejit.
12 Dar Tu, Doamne, pururea dăinuieşti
şi pomenirea Ta din neam în neam.
13 Tu Te vei ridica şi vei avea milă de Sion,
că vremea e să Te milostiveşti de El; da, acum e vremea.
14 Că robii Tăi bine s’au simţit în pietrele lui
şi milă le va fi de ţărâna lui.
15 De numele Domnului se vor teme neamurile
şi toţi regii pământului de slava Ta,
16 că Domnul va zidi Sionul
şi Se va arăta întru slava Sa.
17 El a căutat spre rugăciunea celor smeriţi
şi cererea lor n’a dispreţuit-o.
18 Să se scrie aceasta pentru neamul ce va să vină
şi poporul ce se zideşte va lăuda pe Domnul,
19 că a privit din înălţimea Lui cea sfântă.
Domnul din cer pe pământ a privit
20 ca să audă suspinul celor ferecaţi,
să-i dezlege pe fiii celor omorâţi,
21 să vestească în Sion numele Domnului
şi lauda Lui în Ierusalim,
22 când se vor aduna popoarele laolaltă
şi regii, să-I slujească Domnului.
23 Răspunsu-I-am în felul tăriei Lui:
Vesteşte-mi puţinătatea zilelor mele;
24 nu mă lua la jumătatea zilelor mele;
anii Tăi sunt din neam în neam.
25 Întru’nceput Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat,
şi cerurile sunt lucrul mâinilor Tale;
26 ele vor pieri, dar Tu rămâi
şi toate ca o haină se vor învechi;
27 ca pe o velinţă le vei împătura şi se vor schimba,
dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor sfârşi
28 Fiii robilor Tăi vor avea sălaşe
şi seminţia lor în veac va merge pe calea cea dreaptă.