41
1 În ce chip tânjeşte cerbul după izvoarele apelor,
aşa tânjeşte sufletul meu după Tine, Dumnezeule.
2 Însetat-a sufletul meu de Dumnezeu cel tare, cel viu;
când oare voi veni şi mă voi înfăţişa înaintea lui Dumnezeu?
3 Pâine mi-au fost lacrimile, ziua şi noaptea,
în timp ce zilnic mi se spunea: „Unde este Dumnezeul tău?”
4 De acestea mi-am adus aminte, şi sufletul mi l-am revărsat pe mine,
căci voi merge la locul cortului celui minunat, chiar la casa lui Dumnezeu,
în glas de bucurie şi laudă, al sunetului de sărbătoare.
5 De ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi de ce’n adâncul meu mă tulburi?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci Lui mă voi mărturisi;
mântuirea feţei mele e Dumnezeul meu.
6 Sufletul mi s’a tulburat înlăuntrul meu;
pentru aceasta îmi voi aduce aminte de Tine
din ţinutul Iordanului şi al Ermonului, de la muntele cel mic.
7 Adânc pe adânc se cheamă în vuietul cascadelor Tale;
toate talazele şi valurile Tale au trecut peste mine.
8 Ziua porunci-va Domnul mila Sa;
noaptea, cântarea Lui va fi cu mine,
rugăciune către Dumnezeul vieţii mele.
9 Îi voi zice lui Dumnezeu: „Tu eşti ocrotitorul meu: de ce m’ai uitat?
De ce umblu eu mâhnit când mă necăjeşte vrăjmaşul?
10 Când oasele mi se zdrobeau, duşmanii mei rosteau ocări asupră-mi,
da, când zilnic îmi spuneau: „Unde-i Dumnezeul tău?”
11 De ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi de ce’n adâncul meu mă tulburi?
Pune-ţi nădejdea în Dumnezeu, că Lui mă voi mărturisi;
Dumnezeul meu e mântuirea feţei mele.