61
1 Oare nu lui Dumnezeu I se va supune sufletul meu?
că de la El îmi este mântuirea;
2 fiindcă El este Dumnezeul meu, Mântuitorul meu
şi ocrotitorul meu, şi mai mult nu mă voi clătina.
3 Până când vă năpustiţi asupra unui om?
Voi toţi ucideţi,
ca şi cum v’aţi năpusti asupra unui zid povârnit,
asupra unui gard surpat.
4 Dar ei s’au sfătuit să-mi alunge cinstea,
alergat-au întru minciună:
cu gura mă binecuvintează, dar cu inima mă blesteamă.
5 Dar tu, suflete al meu, lui Dumnezeu supune-te,
că de la El îmi vine puterea de a îndura,
6 că El e Dumnezeul meu şi Mântuitorul meu,
Ocrotitorul meu, şi de aici nu mă voi strămuta.
7 În Dumnezeu e mântuirea mea şi slava mea;
El este Dumnezeul ajutorului meu,
în Dumnezeu e nădejdea mea.
8 Nădăjduiţi în El, voi, toată adunarea poporului;
în faţa Lui revărsaţi-vă inimile,
Dumnezeu este ajutorul nostru.
9 Dar fiii oamenilor sunt deşerţi,
fiii oamenilor sunt mincinoşi în cumpenele de a le fi altora nedrepţi;
din deşertăciune sunt toţi laolaltă.
10 Nu vă puneţi nădejdea în nedreptate
şi nu tânjiţi după jaf;
de-ar curge’n valuri bogăţia, inima să nu v’o apropiaţi.
11 Dumnezeu a vorbit o dată, eu două lucruri am auzit:
că puterea e a lui Dumnezeu, şi a Ta, Doamne, este mila;
12 că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui.