79
Tu, Cel ce eşti Păstorul lui Israel, ia aminte,
Tu, Cel ce pe Iosif îl călăuzeşti ca pe o turmă de oi,
Tu, Cel ce şezi pe heruvimi, arată-Te!
În faţa lui Efraim şi-a lui Veniamin şi-a lui Manase
ridică-Ţi puterea
şi vino să ne mântuieşti!
Dumnezeule, întoarce-ne,
arată-Ţi faţa şi ne vom mântui.
Doamne, Dumnezeul puterilor,
până când Te vei mânia pe ruga robilor Tăi?
Oare cu pâine de lacrimi ne vei hrăni
şi cu lacrimi după măsură ne vei adăpa?
Pusu-ne-ai în răspăr cu vecinii noştri
şi vrăjmaşii noştri ne-au batjocorit.
Doamne, Dumnezeul puterilor, întoarce-ne
şi arată-Ţi faţa şi ne vom mântui.
O vie din Egipt ai adus,
păgâni ai alungat şi ai răsădit-o.
Cale ai făcut înainte-i,
i-ai răsădit rădăcinile şi s’a umplut pământul.
10 Umbra ei acoperit-a munţii,
iar mlădiţele ei, cedrii lui Dumnezeu;
11 viţele şi le-a întins până la mare,
şi lăstarii până la râu.
12 De ce i-ai dărâmat gardul
şi de ce o culeg toţi cei ce trec pe cale?
13 Mistreţul pădurii a stricat-o,
fiara sălbatică s’a cuibărit într’însa.
14 Dumnezeul puterilor, întoarce-Te iarăşi,
caută din cer şi vezi
şi cercetează via aceasta
15 pe care a făcut-o dreapta Ta, şi o desăvârşeşte,
şi caută spre fiul omului pe care Ţi l-ai făcut puternic!
16 Arsă e cu foc şi scormonită;
ei de mustrarea feţei Tale vor pieri.
17 Fie mâna Ta peste bărbatul dreptei Tale
şi peste fiul omului pe care Ţi l-ai întărit!
18 Şi nu ne vom îndepărta de Tine;
Tu ne vei via, iar noi numele Tău îl vom chema.
19 Doamne, Dumnezeul puterilor, întoarce-ne,
arată-Ţi faţa şi ne vom mântui!