10
1 Şi-am văzut un alt înger puternic, pogorându-se din cer, învăluit într’un nor; şi pe capul său, curcubeul; şi faţa lui, ca soarele; şi picioarele lui, ca nişte stâlpi de foc.
2 Şi’n mână avea o carte mică, deschisă. Şi şi-a pus piciorul cel drept pe mare, iar pe cel stâng pe pământ,
3 şi a strigat cu glas mare, aşa cum răcneşte un leu. Iar când a strigat, cele şapte tunete şi-au slobozit glasurile.
4 Şi când cele şapte tunete au vorbit, eu eram să scriu, şi-am auzit o voce care zicea din cer: „Pecetluieşte cele ce-au vorbit cele şapte tunete şi nu le scrie!”
5 Iar îngerul pe care l-am văzut stând pe mare şi pe pământ şi-a ridicat mâna dreaptă către cer
6 şi s’a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, pe Cel ce a făcut cerul şi cele ce sunt în cer, şi pământul şi cele ce sunt pe pământ, şi marea, şi cele ce sunt în mare, că timp nu va mai fi,
7 ci’n zilele când cel de al şaptelea înger va grăi – când va fi să trâmbiţeze –, atunci taina lui Dumnezeu, aşa cum le-a binevestit El robilor Săi profeţii, este încheiată.
8 Iar glasul din cer pe care-l auzisem a vorbit din nou cu mine şi a zis: „Mergi de ia cartea cea deschisă’n mâna îngerului care stă pe mare şi pe pământ!”
9 Şi m’am dus la înger şi i-am zis să-mi dea cărticica. Şi mi-a răspuns: „Ia-o şi mănânc-o; şi pântecele ţi-l va amărî, dar în gura ta va fi dulce ca mierea”.
10 Şi-am luat din mâna îngerului cărticica şi am mâncat-o; şi’n gura mea era dulce ca mierea, dar după ce am mâncat-o mi s’a amărât pântecele.
11 Şi mi s’a spus: „Tu trebuie ca din nou să profeţeşti la o mulţime de popoare şi de neamuri şi de limbi şi de’mpăraţi”.