1 Eu, iată-mă în câmp: sunt floarea lui;
eu, iată-mă în văi: sunt crinul lor.

2 – Precum e crinul între spini,
aşa-i iubita mea printre codane.

3 – Precum e măru’n arborii pădurii,
aşa-i iubitul meu între feciori;
la umbra lui dorit-am şi-am şezut
şi roada lui mi-i dulce’n cerul gurii.

4 Ducèţi-mă’ntr’a vinului cămară
şi dragoste îngrămădiţi deasupră-mi!

5 Cu miruri întăriţi-mă, vă rog,
şi arşiţa mi-o răcoriţi cu mere,
că de iubire sunt aprinsă.

6 Cu stânga lui va sta sub capul meu
şi dreapta lui mă va cuprinde.

7 – Fete ale Ierusalimului, vă conjur
pe-a ţarinii putere şi tărie
să nu-mi treziţi ori să-mi sculaţi iubita
pân’ce ea însăşi va voi!…

8 – Un glas?! E glasul celui drag al meu!
El vine, iată-l, peste munţi sărind,
el peste dealuri saltă.

9 Iubitul meu e-asemeni căprioarei,
un pui de cerb pe muntele Betel.

El stă acolo, iată-l,
în spatele despărţiturii noastre,
pândind pe la ferestre,
adulmecând prin gratii.

10 Iubitul meu răspunde şi îmi zice:
„Ridică-te, iubita mea, şi vino,
frumoasa mea, tu, porumbiţa mea!

11 Că, iată, iarna a trecut
şi ploile s’au dus, au încetat

12 şi florile se-arată pe pământ
şi-i vremea de plivit
şi-auzi cum turtureaua gângureşte
jos, în livada noastră;

13 smochinul odrăsleşte muguri vii,
dau viile în floare şi’n mireasmă;
ridică-te, iubita mea, şi vino,
frumoasa mea, tu, porumbiţa mea,
ridică-te şi vino!

14 Porumba mea, ascunsă’n cuta stâncii,
în taina unui zid cu’ntărituri,
arată-mi faţa ta
şi fă-mă glasul tău să ţi-l aud,
că dulce-i glasul tău
şi faţa ta-i frumoasă!”

15 (Ah, prindeţi-ne vulpile,
pe cele mici, care ne strică viile,
căci viile’nfloresc!)

16 – Iubitul meu e-al meu, eu sunt a lui.
El turma lui şi-o paşte printre crini.

17 ’Nainte ca amurgul să adie
şi umbrele pe zare să se’ncline,
întoarce-te, iubite,
şi fii asemeni unui căprior,
tu, pui de cerb al munţilor rotunzi!