Tit
1
Pavel, rob al lui Dumnezeu, şi apostol al lui Iisus Hristos spre a-i aduce pe aleşii lui Dumnezeu la credinţă şi la cunoaşterea adevărului care-şi potriveşte sieşi evlavia – întru nădejdea vieţii veşnice pe care mai’nainte de toţi vecii a făgăduit-o Dumnezeu, Cel ce nu minte şi Cel care, la timpul potrivit, Şi-a făcut cunoscut cuvântul prin propovăduirea încredinţată mie după porunca Mântuitorului nostru Dumnezeu –, lui Tit, adevărat fiu după una şi aceeaşi credinţă: Har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.
Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să pui rânduială în cele ce-au mai rămas şi ca’n fiecare cetate să aşezi preoţi aşa cum ţi-am poruncit eu: dacă cineva este fără prihană, bărbat al unei singure femei, având copii credincioşi şi’n afara oricărei învinuiri de rele purtări sau de nesupunere. Fiindcă episcopul trebuie să fie fără prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu, nu îngâmfat, nu mânios, nu beţiv, nu bătăuş, nu poftitor de câştig ruşinos, ci primitor de străini, iubitor al binelui, cu stăpânire de sine, drept, cuvios, înfrânat, strâns legat de cuvântul cel vrednic de crezare al învăţăturii, destoinic atât să’ndemne întru învăţătura cea sănătoasă, cât şi să-i mustre pe cei ce vorbesc împotriva ei.
10 Pentru că sunt mulţi nesupuşi, grăitori în deşert şi înşelători, mai ales cei din tăierea’mprejur, 11 cărora trebuie să li se închidă gura ca unora care pentru câştig ruşinos răvăşesc familii’ntregi, învăţând ce nu trebuie. 12 Unul dintre ei, chiar profet de-al lor, a zis: „Cretanii, pururea mincinoşi, fiare rele, pântece leneşe”. 13 Mărturia aceasta este adevărată; pentru care pricină mustră-i cu asprime, ca să fie sănătoşi în credinţă 14 şi să nu-şi plece mintea la basmele iudaice şi la poruncile unor oameni care se abat de la adevăr. 15 Toate sunt curate pentru cei curaţi. Dar pentru cei întinaţi şi necredincioşi nimic nu e curat; dimpotrivă, lor li s’au întinat şi mintea, şi conştiinţa. 16 Ei mărturisesc că-L cunosc pe Dumnezeu, dar Îl tăgăduiesc cu faptele lor, fiind dezgustători, nesupuşi şi netrebnici pentru toată lucrarea cea bună.