1 După ce s-a potolit agitaţia, Paul i-a chemat pe discipoli, le-a dat îndemnuri şi, luându-şi rămas bun, a plecat în călătorie spre Macedonia.
2 Străbătând acele regiuni, a dat şi acestora multe îndemnuri şi a ajuns în Grecia.
3 Acolo a rămas trei luni. Când era gata să se îmbarce spre Siria, iudeii i-au întins o cursă. Atunci el s-a hotărât să se întoarcă prin Macedonia.
4 L-au însoţit: Sopatros, fiul lui Piros din Bereea, Aristarh şi Secundus din Tesalonic, Gaius din Derbe şi Timotei, Tihic şi Trofim din Asia.
5 Aceştia au mers înainte şi ne-au aşteptat la Troas.
6 Noi, după ce s-au împlinit zilele Azimelor, ne-am îmbarcat de la Filipi şi, după cinci zile, am ajuns la ei, la Troas, unde am rămas şapte zile.

7 În prima zi a săptămânii eram adunaţi ca să frângem pâinea. Paul, care trebuia să plece a doua zi, le vorbea. El şi-a prelungit predica până la miezul nopţii.
8 În camera de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini aprinse.
9 Un tânăr, cu numele Eutich, care stătea pe fereastră, a fost cuprins de un somn adânc în timp ce Paul continua să vorbească. Doborât de somn, a căzut de la al treilea etaj şi a fost ridicat mort.
10 Atunci, Paul a coborât, s-a aplecat peste el şi, luându-l în braţe, a spus: „Nu vă tulburaţi pentru că sufletul lui este în el”.
11 A urcat din nou, a frânt pâinea şi a mâncat, apoi a predicat îndelung, până în zori. După aceea a plecat.
12 Iar pe copil l-au dus viu, spre marea lor consolare.

13 Iar noi, luând-o înainte pe mare, am navigat spre Assos, de unde trebuia să-l luăm pe Paul, căci aşa hotărâse, voind să meargă pe uscat.
14 Când s-a întâlnit cu noi la Assos, luându-l cu noi, ne-am dus la Mitilene.
15 De acolo, ne-am îmbarcat, iar a doua zi am ajuns în dreptul [insulei] Chios, iar în ziua următoare am sosit la Samos şi o zi mai târziu am ajuns la Milet.
16 Paul se hotărâse să treacă pe lângă Efes, întrucât nu avea timp să întârzie în Asia. De fapt, se grăbea să ajungă la Ierusalim, dacă ar fi fost posibil, de ziua Rusaliilor.

17 De la Milet a trimis la Efes ca să-i cheme pe prezbiterii Bisericii.
18 Când aceştia au ajuns la el, le-a zis: „Voi ştiţi cum m-am purtat cu voi tot timpul, din prima zi în care am pus piciorul în Asia,
19 slujindu-l pe Dumnezeu cu toată umilinţa, vărsând lacrimi şi suportând încercările pe care mi le-au cauzat cursele iudeilor;
20 că nu m-am sustras de la nimic ca să vă vestesc cele folositoare şi v-am învăţat în public şi prin case,
21 am dat mărturie înaintea iudeilor şi a grecilor ca să se convertească la Dumnezeu şi să creadă în Domnul nostru Isus.
22 Şi iată că acum, împins de Duhul, mă duc la Ierusalim fără ca să ştiu ce mi se va întâmpla acolo,
23 decât doar că Duhul Sfânt îmi mărturiseşte din cetate în cetate şi-mi spune că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.
24 Dar eu nu pun nici un preţ pe viaţa mea, numai să duc la capăt alergarea mea şi slujirea pe care am primit-o de la Domnul Isus, aceea de a da mărturie despre vestea cea bună a harului lui Dumnezeu.
25 Şi acum, iată, eu ştiu că voi toţi pe la care am trecut predicând evanghelia împărăţiei nu-mi veţi mai vedea faţa.
26 De aceea, dau mărturie astăzi în faţa voastră: eu sunt curat de sângele tuturor,
27 căci nu m-am dat înapoi să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.
28 Vegheaţi asupra voastră şi asupra întregii turme peste care Duhul Sfânt v-a pus supraveghetori ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu pe care şi-a dobândit-o prin sângele propriului Fiu.
29 Eu ştiu că după plecarea mea vor intra printre voi lupi hrăpăreţi care nu vor cruţa turma.
30 Chiar şi dintre voi se vor ridica oameni care vor răspândi învăţături înşelătoare ca să-i atragă pe discipoli după ei.
31 De aceea, vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, noaptea şi ziua, nu am încetat să vă îndemn cu lacrimi pe fiecare dintre voi.
32 Iar acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului său, care are puterea să clădească şi să dea moştenirea tuturor celor care au fost sfinţiţi.
33 Nu am râvnit nici argintul, nici aurul, nici haina nimănui;
34 dar voi ştiţi că pentru trebuinţele mele şi ale celor care erau cu mine au slujit aceste mâini.
35 V-am arătat în toate privinţele că muncind astfel trebuie să-i ajutaţi pe cei slabi, amintindu-vă de cuvintele Domnului Isus. Căci el spunea: «Este mai mare fericire a da decât a primi»”.

36 După ce a spus acestea, a îngenuncheat şi s-a rugat împreună cu ei toţi.
37 Atunci toţi au izbucnit în plâns, îl îmbrăţişau şi îl sărutau.
38 Erau întristaţi mai ales pentru cuvântul pe care li-l spusese că nu vor mai vedea faţa lui. Apoi l-au însoţit până la corabie.