7
Marele preot a zis: „Aşa este într-adevăr?”
Dar el a spus: „Voi, fraţi şi părinţi, ascultaţi! Dumnezeul gloriei s-a arătat părintelui nostru Abraham pe când era în Mesopotamia, mai înainte de a fi locuit în Haran,
şi i-a zis: Ieşi din pământul tău şi dintre rudele tale şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta!
Atunci el a ieşit din ţara caldeilor şi a locuit în Haran. De acolo, după ce a murit tatăl său, [Dumnezeu] l-a strămutat în ţara aceasta în care locuiţi voi acum.
Şi nu i-a dat în ea moştenire nici o palmă de pământ, ci i-a promis că i-o va da în stăpânire lui şi descendenţei lui după el, deşi nu avea nici un copil.
Dumnezeu a zis astfel: Urmaşii lui vor fi locuitori în altă ţară, vor fi făcuţi sclavi şi vor fi chinuiţi patru sute de ani,
dar naţiunea căreia îi vor fi sclavi eu o voi judeca, a spus Dumnezeu, şi după aceea vor ieşi [de acolo] şi îmi vor aduce cult în locul acesta.
Şi i-a dat alianţa circumciziei. Astfel l-a născut pe Isaac şi l-a circumcis în ziua a opta, Isaac pe Iacob, iar Iacob pe cei doisprezece patriarhi.
Dar patriarhii, geloşi pe Iosif, l-au vândut în Egipt. însă Dumnezeu era cu el
10 şi l-a eliberat din toate nenorocirile lui: i-a dat har şi înţelepciune înaintea lui Faraon, regele Egiptului, şi l-a pus guvernator peste Egipt şi peste toată casa lui.
11 Dar a venit peste tot Egiptul şi peste Canaan o foamete şi o mare nenorocire, iar părinţii noştri nu găseau hrană.
12 Auzind Iacob că în Egipt erau grâne, i-a trimis prima dată pe părinţii noştri;
13 a doua oară, Iosif li s-a făcut cunoscut fraţilor săi, astfel Faraon a aflat de originea lui Iosif.
14 Atunci Iosif a trimis ca să fie chemat tatăl său şi toată rudenia, cu totul şaptezeci şi cinci de persoane.
15 Şi a coborât Iacob în Egipt, unde a murit el şi părinţii noştri.
16 Au fost mutaţi la Sihem şi puşi în mormântul pe care Abraham îl cumpărase cu bani de la fiii lui Emor în Sihem.
17 Dar, pe măsură ce se apropia timpul promisiunii pe care Dumnezeu o făcuse lui Abraham, poporul creştea şi se înmulţea în Egipt,
18 până când s-a ridicat peste Egipt un alt rege care nu-l cunoştea pe Iosif.
19 Acesta s-a purtat cu perfidie faţă de neamul nostru, i-a asuprit pe părinţii noştri, până la a-i face să-şi arunce nou-născuţii ca să nu mai trăiască.
20 În acel timp s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit timp de trei luni în casa tatălui.
21 Dar când a fost abandonat, l-a luat la ea fiica faraonului şi l-a crescut ca pe fiul ei.
22 Moise a fost educat în toată înţelepciunea egiptenilor şi era puternic în cuvintele şi faptele sale.
23 Când a împlinit patruzeci de ani, i-a venit în minte să-i viziteze pe fraţii lui, pe fiii lui Israel.
24 Văzând că unul dintre ei era asuprit, i-a venit în ajutor şi l-a răzbunat pe cel asuprit, ucigându-l pe egiptean.
25 De fapt, credea că fraţii lui vor fi înţeles că Dumnezeu le-a dat salvarea prin mâna lui. Dar ei n-au înţeles.
26 A doua zi, văzând că se certau, i-a îndemnat la împăcare, spunând: «Oameni [buni], sunteţi fraţi! De ce vă faceţi rău unul altuia?»
27 Dar cel care îl asuprea pe aproapele l-a respins, zicând: «Cine te-apus conducător şi judecător peste noi?
28 Nu cumva vrei să mă omori şi pe mine cum l-ai omorât ieri pe egiptean?
29 La acest cuvânt, Moise a fugit şi a fost străin în ţinutul Madian unde a avut doi fii.
30 După ce au trecut patruzeci de ani, i-a apărut un înger în pustiul de la muntele Sinai, în flacăra unui tufiş care ardea.
31 Când a văzut, Moise a rămas uimit de această apariţie. În timp ce se apropia ca să vadă, s-a auzit glasul Domnului:
32 «Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac şi al lui Iacob». Atunci Moise a început să tremure şi nu îndrăznea să privească.
33 Dar Domnul i-a zis: «Scoate-ţi încălţămintea din picioare pentru că locul pe care stai este pământ sfânt.
34 Într-adevăr, am văzut suferinţa poporului meu în Egipt, am auzit gemetele lor şi am coborât ca să-i eliberez. Şi acum, du-te, eu te trimit în Egipt».
35 Pe acest Moise pe care l-au renegat spunând: Cine te-a pus conducător şi judecător? pe acesta Dumnezeu l-a trimis drept conducător şi eliberator prin îngerul care i-a apărut în tufişul arzând.
36 Acesta i-a scos afară, făcând minuni şi semne în tara Egiptului, la Marea Roşie şi în pustiu, timp de patruzeci de ani.
37 Acesta este acel Moise care le-a spus fiilor lui Israel: Dumnezeu vă va ridica dintre fraţii voştri un profet ca mine.
38 Acesta este cel care, la adunarea din pustiu, a fost mijlocitor între îngerul care-i vorbise pe muntele Sinai şi părinţii noştri: el a primit cuvinte de viaţă ca să ni le dea nouă.
39 Părinţii noştri nu au voit să-i dea ascultare, ci i s-au împotrivit în inimile lor şi s-au întors spre Egipt,
40 spunându-i lui Aaron: Fă-ne dumnezei care să meargă înaintea noastră, căci cu acest Moise care ne-a scos din Egipt nu ştim ce s-a întâmplat.
41 În zilele acelea, şi-au făcut un viţel şi au adus jertfă idolului şi s-au bucurat de lucrările mâinilor lor.
42 Atunci Dumnezeu s-a îndepărtat şi i-a abandonat ca să aducă cult oştirii cerului, după cum este scris în cartea profeţilor:
Mi-aţi adus oare sacrificii şi jertfe
timp de patruzeci de ani în pustiu,
casă a lui Israel?
43 Voi aţi purtat cortul lui Moloch
şi steaua zeului vostru Refan,
chipuri pe care le-aţi făcut,
ca să vă închinaţi lor.
De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon.
44 Părinţii noştri aveau în pustiu cortul mărturiei după cum a hotărât cel care îi spusese lui Moise ca să-l facă după modelul pe care-l văzuse,
45 iar părinţii noştri, după ce l-au primit, l-au purtat cu ei sub conducerea lui Iosue când au cucerit [ţara] păgânilor pe care Dumnezeu i-a alungat dinaintea părinţilor noştri şi aşa [a rămas] până în zilele lui David.
46 Acesta a găsit har înaintea lui Dumnezeu şi a cerut să găsească o locuinţă pentru Dumnezeul lui Iacob.
47 Solomon i-a construit o casă.
48 Însă Cel Preaînalt nu locuieşte în casă făcută de mână [de om], după cum spune profetul:
49 Cerul este tronul meu,
iar pământul, aşternut picioarelor mele.
Ce fel de casă îmi veţi construi, spune Domnul,
sau care este locul meu de odihnă?
50 Oare nu mâna mea a făcut toate acestea?
51 Încăpăţânaţi, cu inimile şi urechile păgâne, voi vă împotriviţi întotdeauna Duhului Sfânt. Aşa au fost părinţii voştri, aşa sunteţi şi voi!
52 Pe care dintre profeţi nu i-au persecutat părinţii voştri? Ei i-au ucis pe cei care vesteau dinainte despre venirea Celui Drept, pe care voi, acum, l-aţi trădat şi l-aţi ucis.
53 Voi aţi primit Legea prin slujirea îngerilor şi nu aţi ţinut-o”.
54 Când au auzit ei acestea, fremătau de furie în inima lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui.
55 Dar el, plin de Duh Sfânt, cu ochii îndreptaţi spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu
56 şi a zis: „Iată! Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu”.
57 Atunci ei, strigând cât îi ţinea gura, şi-au astupat urechile şi s-au năpustit împreună asupra lui
58 şi, scoţându-l afară din cetate, aruncau cu pietre asupra lui. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul.
59 Şi, în timp ce îl loveau cu pietre, Ştefan a strigat zicând: „Doamne Isuse, primeşte sufletul meu”.
60 Apoi, căzând în genunchi, a strigat cu glas puternic: „Doamne, nu le socoti păcatul acesta” şi, spunând aceasta, a adormit.