30
Cuvântul Domnului a fost către mine:
„Fiul omului, profeţeşte şi spune! Aşa spune Domnul Dumnezeu: «Gemeţi! Ah, ce zi!».
Căci se apropie ziua, se apropie ziua Domnului, o zi înnorată, timpul neamurilor va fi.
Vine sabia în Egipt şi tulburare în Cuş când vor cădea străpunşi în Egipt, vor lua bogăţiile lui şi vor dărâma temeliile sale.
Cuş, Put, Lud, toată Arabia, Cub şi fiii ţării [care au făcut] alianţă cu ei vor cădea de sabie”.
Aşa spune Domnul:
„Cei care sprijină Egiptul vor cădea
şi va coborî mândria puterii lui.
Din Migdol şi Siene vor cădea în el de sabie –
oracolul Domnului Dumnezeu.
Vor fi dezolaţi în mijlocul ţărilor devastate, iar cetăţile sale vor fi printre cetăţile ruinate.
Vor şti că eu sunt Domnul când voi pune foc în Egipt şi când îi voi zdrobi pe toţi cei care-l ajută.
În ziua aceea vor ieşi mesageri dinaintea mea cu corăbii, ca să sperie Cuşul încrezător; şi va fi tulburare între ei în ziua Egiptului, pentru că, iată, vine!”.
10 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Voi face să înceteze mulţimea Egiptului prin mâna lui Nabucodonosor, regele Babilonului.
11 El şi poporul lui care este cu el, cel mai violent dintre neamuri, vor fi aduşi să distrugă ţara: Vor scoate săbiile împotriva Egiptului şi vor umple ţara cu cei străpunşi.
12 Voi da să fie canalele secate; voi vinde ţara în mâna celor răi, voi devasta ţara şi ceea ce este în ea prin mâna străinilor. Eu, Domnul, am spus”.
13 Aşa spune Domnul Dumnezeu: „Voi distruge idolii şi voi face să înceteze zeii din Nof. Nu va mai fi conducător din ţara Egiptului şi voi pune teamă în ţara Egiptului.
14 Voi devasta [cetatea] Patros, voi pune foc în Ţoan şi voi face judecăţi în No.
15 Voi revărsa mânia mea peste Sin, fortăreaţa Egiptului, şi voi nimici mulţime din No.
16 Voi pune foc în Egipt şi Sin se va zvârcoli; No va deveni o spărtură şi în Nof vor fi opresori în timpul zilei.
17 Tinerii din Aven şi din Pi-Beset vor cădea de sabie, iar [cetăţile] vor merge în captivitate.
18 La Tahpanhes se va întuneca ziua când voi sfărâma jugurile Egiptului, cînd voi zdrobi în el mândria puterii lui, iar fiicele lui vor merge în captivitate.
19 Voi face judecăţi în Egipt şi vor cunoaşte că eu sunt Domnul”.
20 În al unsprezecelea an,în prima [zi] a lunii a şaptea, cuvântul Domnului a fost către mine:
21 „Fiul omului, i-am frânt braţul lui Faraon, regele Egiptului. Iată, nu va fi legat ca să aibă parte de vindecare, să-i pună un bandaj ca să-l lege, ca să-l întărească şi să poată prinde sabia!”.
22 De aceea, aşa spune Domnul Dumnezeu: „Iată, sunt împotriva lui Faraon, regele Egiptului, şi-i voi frânge braţele – pe cel tare şi pe cele frânt – şi voi face să cadă sabia din mâna lui!
23 Îi voi împrăştia pe egipteni printre neamuri şi-i voi risipi printre ţări.
24 În schimb, voi întări braţele regelui din Babilon şi voi pune sabia mea în mâna lui. Voi frânge braţele lui Faraon şi va geme cu gemetele celui străpuns în faţa lui.
25 Voi întări braţele regelui din Babilon, iar braţele lui Faraon vor cădea. Şi vor şti că eu sunt Domnul când voi pune sabia mea în mâna regelui Babilonului şi el o va întinde împotriva ţării Egiptului.
26 Îi voi împrăştia pe egipteni printre neamuri şi îi voi risipi printre ţări. Şi vor şti că eu sunt Domnul”.