47
Apoi m-a făcut să mă întorc la intrarea templului şi, iată, o apă ieşea de sub pragul casei, dinspre răsărit, pentru că faţa templului era spre răsărit. Apa cobora de sub partea dreaptă a templului, dinspre sud de altar.
M-a făcut să ies pe drumul porţii de nord şi m-a făcut să înconjur pe drumul de dinafară, lângă poarta de dinafară, care dădea spre răsărit. Şi iată, apa curgea din partea dreaptă!
Când omul a ieşit spre răsărit, avea o funie în mână; a măsurat o mie de coţi şi m-a făcut să trec prin apă: apa era până la glezne.
A mai măsurat o mie şi m-a făcut să trec: apa era până la coapse.
A mai măsurat o mie şi er aun râu prin care nu puteam să trec. Pentru că apele crescuseră, erau ape de înotat, un râu care nu se putea trece.
Şi mi-a zis: „Ai văzut, fiul omului?”. Apoi m-a făcut să merg să mă întorc pe malul râului.
Când m-am întors, iată, pe malul râului erau foarte mulţi copaci, de o aprte şi de alta!
Şi mi-a zis: „Apele acestea care ies spre regiunea din răsărit coboară în Arabah şi ajung în mare.Ieşite spre mare, vindecă apele.
Orice suflet viu care mişună, la orice ajung apele râurilor, va trăi: vor fi foarte mulţi peşti, căci au ajuns acolo apele acestea şi au vindecat: toate la care va ajunge râul vor trăi.
10 Pescarii vor sta pe lângă el, de la En-Ghedi până la En-Eglaim, cu mrejile întinse; peştii vor fi după specia lor ca peştii din Marea cea Mare: foarte mulţi.
11 Bălţile şi gropile sale nu se vor vindeca, ci vor fi date pentru sare.
12 Lângă râu, pe malurile lui, de o parte şi de alta, vor creşte tot felul de pomi pentru hrană. Frunza lor nu se va veşteji şi rodul lor nu se va termina; vor da rod în fiecare lună, pentru că apele lui ies din sanctuar: rodul lui va fi pentru hrană şi frunzele lui, pentru vindecare”.
13 Aşa spune Domnul Dumnezeu: „Acesta este teritoriul al cărui pământ îl veţi da ca moştenire celor douăsprezece triburi ale lui Israel. Iosif va avea două părţi.
14 O veţi moşteni unul ca şi celălat, după cum mi-am întins mâna ca să o dau părinţilor voştri şi ţara aceasta le-a căzut lor ca moştenire.
15 Acesta va fi hotarul ţării: în partea dinspre nord, de la Marea cea Mare, pe calea spre Hetlon, la intrarea în Ţedad,
16 Hamat, Berota, Sibraim – care este între hotarul Damascului şi hotarul din Hamat – Haţer-Haticon, spre hotarul cu Hauran.
17 Hotarul va fi de la mare la Haţar-Enom, la hotarul Damascului, spre nord, la hotarul din Hamat: este partea de nord.
18 În partea de est, dintre Hauran şi Damasc, dintre Galaad şi ţara lui Israel, este Iordanul: măsuraţi de la hotar până la marea de la răsărit: este partea de est.
19 Partea de sud, spre Teman: de la apele Meriba, de la Cadeş, pe lângă râul care merge spre Marea cea Mare: este partea de sud, spre Teman.
20 Partea de vest, de la Marea cea Mare: de la hotar până în dreptul intrării în Hamat: este partea de vest.
21 Veţi împărţi ţara aceasta pentru voi, triburi ale lui Israel.
22 Să o faceţi să cadă [la sorţi] ca moştenire pentru voi şi pentru străinii care locuiesc în mijlocul vostru şi care au dat naştere la fii în mijlocul vostru! Să fie pentru voi ca şi cei născuţi în ţară, printre fiii lui Israel! Să faceţi să le cadă [la sorţi] împreună cu voi, printre triburile lui Israel!
23 În tribul unde locuieşte străinul, acolo să-i daţi moştenirea lui!” – oracolul Domnului Dumnezeu.