1 Domnul i-a vorbit lui Moise:
2 „Sfinţeşte-mi orice întâi născut care deschide pântecele dintre fiii lui Israel, atât dintre oameni, cât şi dintre animale: acesta este al meu”.

3 Moise a zis poporului: „Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta în care aţi ieşit din Egipt, din casa sclaviei; căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo. Să nu se mănânce [nimic] dospit.
4 Voi ieşiţi astăzi, în luna Abib.
5 Când te va duce Domnul în ţara canaaneenilor, a heteilor, a amoreilor, a heveilor şi a iebuseilor, [ţară] pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da, ţară unde curge lapte şi miere, să ţii această regulă în luna aceasta.
6 Timp de şapte zile să mănânci azime; în ziua a şaptea va fi o sărbătoare în cinstea Domnului.
7 Să se mănânce azime în timpul celor şapte zile; să nu se vadă la tine nimic dospit, să nu se vadă la tine nici aluat între toate hotarele tale.
8 Să spui fiului tău în ziua aceea: «Aceasta este pentru ceea ce a făcut Domnul pentru mine când am ieşit din Egipt».
9 Să-ţi fie [aceasta] ca un semn pe mâna ta şi ca o aducere aminte înaintea ochilor tăi, pentru ca legea Domnului să fie în gura ta; căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt.
10 Să ţii regula aceasta la timpul hotărât, din an în an.

11 Când te va duce Domnul în ţara canaaneenilor, aşa cum ţi-a jurat ţie şi părinţilor tăi, şi ţi-o va da,
12 să sfinţeşti pentru Domnul pe tot cel ce deschide pântecele şi pe orice întâi-născut din animalele tale: cei de parte bărbătească vor fi ai Domnului.
13 Şi pe orice întâi născut al măgăriţei îl vei răscumpăra cu un miel; iar dacă nu-l vei răscumpăra, îi vei frânge gâtul. Şi pe orice întâi-născut din om dintre fiii tăi îl vei răscumpăra.
14 Când fiul tău te va întreba mâine: «Ce înseamnă lucrul acesta?» să-i răspunzi: «Domnul ne-a scos cu braţ puternic din Egipt, din casa sclaviei;
15 şi, pentru că Faraon se încăpăţâna să nu ne lase să plecăm, Domnul i-a ucis pe toţi întâii-născuţi din ţara Egiptului, de la întâii-născuţi ai oamenilor până la întâii-născuţi ai animalelor. De aceea eu jertfesc Domnului orice întâi-născut de parte bărbătească, şi-l răscumpăr pe orice întâi-născut dintre fiii mei».
16 Să fie ca un semn pe mâna ta şi ca o podoabă între ochii tăi; căci cu braţ puternic ne-a scos Domnul din Egipt”.

17 Când Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul spre ţara Filistenilor, deşi era aproape; căci Dumnezeu şi-a zis: „Ca nu cumva poporul, văzând războiul, să-i pară rău şi să se întoarcă în Egipt”.
18 Dumnezeu a întors poporul pe drumul pustiului, spre Marea Roşie. Fiii lui Israel au ieşit înarmaţi din ţara Egiptului.
19 Moise a luat cu sine oasele lui Iosif; căci el îi pusese pe fiii lui Israel să jure: „Cu siguranţă Dumnezeu vă va vizita; atunci să luaţi cu voi oasele mele de aici”.
20 Au plecat din Sucot şi au aşezat tabăra la Etam, la marginea pustiului.
21 Domnul mergea înaintea lor, ziua într-o coloană de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-o coloană de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua, şi noaptea.
22 Coloana de nor nu se depărta ziua dinaintea poporului, nici coloana de foc, noaptea.