1 Domnul i-a zis lui Moise: „Mergi la Faraon şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul evreilor: ‹Lasă poporul meu să plece ca să-mi slujească!
2 Căci dacă tu refuzi să-l laşi să plece şi dacă-l mai opreşti,
3 iată, mâna Domnului va fi asupra turmelor tale de pe câmp: asupra cailor, asupra măgarilor, asupra cămilelor, asupra vitelor şi asupra oilor [şi va fi] o molimă cumplită.
4 Domnul va face deosebire între turmele lui Israel şi turmele egiptenilor şi nu va pieri nimic din toate câte sunt ale fiilor lui Israel› »”.
5 Domnul a hotărât un timp şi a zis: «Mâine va face Domnul lucrul acesta în ţară»”.
6 Domnul a făcut aceasta a doua zi. Toate turmele egiptenilor au murit, dar din turmele fiilor lui Israel n-a murit niciun [animal].
7 Faraon a trimis [să vadă] şi, iată că niciun animal din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a lăsat poporul să plece.

8 Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron: „Umpleţi-vă mâinile cu funingine din cuptor şi Moise s-o arunce spre cer, înaintea ochilor lui Faraon.
9 Se va face pulbere peste toată ţara Egiptului şi vor fi bube supurânde care produc băşici pe oameni şi pe animale în toată ţara Egiptului”.
10 Ei au luat funingine din cuptor şi au stat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat-o spre cer şi ea s-a făcut bube, băşici supurânde pe oameni şi pe animale.
11 Magii n-au putut să stea înaintea lui Moise din cauza bubelor, căci bubele erau pe magi şi pe toţi egiptenii.
12 Domnul a împietrit inima lui Faraon şi el nu i-a ascultat, după cum îi spusese Domnul lui Moise.

13 Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineaţă, stai înaintea lui Faraon şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul evreilor: ‹Lasă poporul meu să plece, ca să-mi slujească!
14 Fiindcă, de data aceasta, voi trimite toate plăgile mele asupra ta, asupra slujitorilor tăi şi asupra poporului tău ca să ştii că nu este nimeni ca mine pe tot pământul.
15 Căci dacă mi-aş fi întins mâna şi v-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi fost şters de pe pământ.
16 Însă pentru aceasta te-am lăsat să rămâi în picioare ca să vezi puterea mea şi ca numele meu să fie vestit pe tot pământul.
17 Dacă te mai ridici împotriva poporului meu, nelăsându-l să plece,
18 iată, eu voi face să plouă mâine pe timpul acesta grindină atât de mare, cum n-a mai fost în Egipt din ziua întemeierii lui şi până astăzi.
19 Acum trimite şi pune-ţi la adăpost turmele şi tot ce ai pe câmp. Peste toţi oamenii şi peste toate animalele care se găsesc pe câmp şi nu vor intra în casă, va cădea grindină şi vor muri› »”.
20 Aceia dintre servitorii lui Faraon care s-au temut de cuvântul Domnului, şi-au adunat în grabă în case servitorii şi turmele.
21 Dar cei care nu au luat aminte la cuvântul Domnului şi-au lăsat servitorii şi turmele pe câmp.

22 Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer şi va fi grindină peste toată ţara Egiptului, peste oameni, peste animale şi peste toată iarba de pe câmp, în ţara Egiptului!”.
23 Moise şi-a întins toiagul spre cer şi Domnul a trimis tunete şi grindină şi foc cădeau pe pământ. Domnul a făcut să cadă grindină peste ţara Egiptului.
24 Era grindină şi foc amestecat cu grindină, atât de mare cum n-a mai fost în toată ţara Egiptului de când a devenit acesta popor.
25 Grindina a bătut, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la animale; grindina a bătut toată iarba de pe câmp şi a rupt toţi copacii de pe câmp.
26 Numai în ţinutul Goşen, unde erau fiii lui Israel, n-a fost grindină.

27 Faraon a trimis şi i-a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „De data aceasta, am păcătuit. Domnul este drept, iar eu şi poporul meu suntem vinovaţi.
28 Rugaţi-vă Domnului, e de ajuns, să nu mai fie tunete de la Dumnezeu şi grindină; vă voi lăsa să plecaţi şi nu veţi mai fi opriţi”.
29 Moise i-a zis: „Când voi ieşi din cetate, îmi voi întinde mâinile spre Domnul; tunetele vor înceta şi grindina nu va mai fi, ca să ştii că al Domnului este pământul.
30 Dar ştiu că nici tu şi nici slujitorii tăi încă nu vă temeţi de Domnul Dumnezeu”.
31 Inul şi orzul au fost distruse, pentru că orzul dăduse în spic, iar inul era în floare;
32 grâul şi alacul nu au fost distruse, pentru că erau mai târzii.

33 Moise a ieşit de la Faraon, din cetate; şi-a întins mâinile spre Domnul şi au încetat tunetele şi grindina şi ploaia n-a mai căzut pe pământ.
34 Faraon, văzând că ploaia, grindina şi tunetele au încetat, a continuat să păcătuiască şi şi-a împietrit inima, el şi slujitorii lui.
35 Inima lui Faraon s-a împietrit şi nu i-a lăsat pe fiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.