12
Domnul i-a spus lui Abram:
„Ieşi din ţara ta şi din neamul tău şi din casa tatălui tău
spre ţara pe care ţi-o voi arăta!
Voi face din tine un popor mare,
te voi binecuvânta
şi voi face mare numele tău;
şi vei fi o binecuvântare.
Îi voi binecuvânta pe cei care te vor binecuvânta,
iar pe cei care te vor blestema îi voi blestema.
Şi prin tine vor fi binecuvântate
toate neamurile pământului”.
Abram a plecat, după cum i-a spus Domnul. Şi Lot a plecat cu el. Abram avea şaptezeci şi cinci de ani când a ieşit din Haran.
Abram a luat-o cu sine pe Sarai, soţia lui, pe Lot, fiul fratelui său, toată averea pe care o adunaseră şi toate persoanele pe care le dobândiseră în Haran. Au ieşit ca să meargă spre ţara Canaanului şi au ajuns în ţara Canaanului.
Abram a străbătut ţara până la locul numit Sihem, până la terebintul lui More. Pe atunci erau în ţară canaaneenii.
Domnul i s-a arătat lui Abram şi i-a spus: „Voi da ţara aceasta urmaşilor tăi”. Şi [Abram] a zidit acolo un altar Domnului care i se arătase.
A plecat de acolo în munţi, la răsărit de Betel; şi-a aşezat cortul, având Betel la apus şi Ai la răsărit. A zidit acolo un altar Domnului şi a invocat numele Domnului.
Abram şi-a urmat drumul mergând spre Negheb.
10 Apoi a fost o foamete în ţară. Abram a coborât în Egipt ca să locuiască acolo, căci foametea era mare în ţară.
11 Când era aproape să intre în Egipt, i-a zis soţiei sale, Sarai: „Iată, ştiu că eşti o femeie frumoasă la chip.
12 Când te vor vedea egiptenii, vor zice: «Aceasta este soţia lui!». Pe mine mă vor ucide, iar pe tine te vor lăsa în viaţă.
13 Spune, te rog, că eşti sora mea, ca să-mi meargă bine de dragul trecerii tale şi sufletul meu să trăiască datorită ţie!”.
14 Când a ajuns Abram în Egipt, egiptenii au văzut că soţia lui era foarte frumoasă.
15 Şi au văzut-o căpeteniile lui Faraon şi au lăudat-o înaintea lui Faraon. Femeia a fost adusă în casa lui Faraon.
16 Pe Abram l-a primit bine datorită ei; el a dobândit oi, vite, măgari, slujitori şi slujitoare, măgăriţe şi cămile.
17 Domnul l-a lovit pe Faraon şi casa lui cu pedepse mari din cauza soţiei lui Abram, Sarai.
18 Faraon l-a chemat pe Abram şi i-a zis: „Ce mi-ai făcut? De ce nu mi-ai spus că ea este soţia ta?
19 De ce ai zis: „Este sora mea” şi am luat-o astfel de soţie? Acum, iată soţia ta; ia-o şi pleacă!”
20 Şi Faraon a dat poruncă oamenilor lui şi ei i-au scos afară pe el, pe soţia sa şi tot ce avea.