22
După acestea, Dumnezeu l-a pus la încercare pe Abraham şi i-a zis: „Abraham!”. El a răspuns: „Iată-mă!”
I-a zis: „Ia-l pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care îl iubeşti, pe Isaac şi du-te în ţinutul Moria şi jertfeşte-l acolo ca ardere de tot pe unul dintre munţii pe care ţi-l voi spune eu!”.
Abraham s-a sculat dis-de-dimineaţă, a pus samarul pe măgarul său şi a luat cu el doi slujitori şi pe Isaac, fiul său. A tăiat lemne pentru jertfă, s-a ridicat şi a plecat spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu.
A treia zi, Abraham şi-a ridicat ochii şi a văzut locul de departe.
Atunci a zis Abraham slujitorilor săi: „Rămâneţi aici cu măgarul, iar eu şi băiatul ne ducem mai încolo; ne vom închina şi după aceea ne vom întoarce la voi”.
Abraham a luat lemnele pentru jertfă, le-a pus pe umerii lui Isaac, fiul său; a luat în mâna sa focul şi cuţitul şi au plecat amândoi împreună.
Isaac i-a spus lui Abraham, tatăl său: „Tată!”, iar el a răspuns: „Iată-mă, fiul meu”. Şi a spus: „Iată focul şi lemnele, dar unde este animalul pentru jertfă?”.
Abraham a răspuns: „Dumnezeu va avea grijă el de mielul de jertfă, fiul meu!”. Au mers amândoi, împreună,
şi au ajuns la locul pe care li-l spusese Dumnezeu. Abraham a zidit acolo altarul şi a aşezat lemnele; l-a legat pe Isaac, fiul său şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.
10 Abraham şi-a întins mâna şi a luat cuţitul ca să-l înjunghie pe fiul său.
11 Atunci îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: „Abraham, Abraham!”. El a răspuns: „Iată-mă!”.
12 Şi i-a zis: „Să nu-ţi ridici mâna asupra băiatului şi să nu-i faci niciun rău, căci acum ştiu că te temi de Dumnezeu şi nu l-ai cruţat pe unicul tău fiu pentru Mine”.
13 Abraham a ridicat ochii, a privit şi, iată, un berbec era în spatele lui, încurcat cu coarnele într-un tufiş. Abraham s-a dus, a luat berbecul şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.
14 Abraham a numit locul acela: „Domnul va vedea”; de aceea se zice şi astăzi: „pe munte Domnul se arată”.
15 Îngerul Domnului l-a chemat din cer a doua oară pe Abraham
16 şi a zis: „Mă jur pe mine însumi, zice Domnul, pentru că ai făcut lucrul acesta şi nu l-ai cruţat pe unicul tău fiu,
17 te voi copleşi cu binecuvântări şi îţi voi înmulţi foarte mult urmaşii, ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării, şi descendenţa ta va stăpâni cetăţile duşmanilor săi.
18 Prin neamul tău vor fi binecuvântate toate neamurile, pentru că ai ascultat de glasul meu”.
19 Abraham s-a întors la servitorii săi, s-au ridicat şi au plecat împreună la Beer-Şeba. Şi a locuit Abraham la Beer-Şeba.
20 După aceste întâmplări, i s-a spus lui Abraham: „Iată, Milca a născut şi ea fii fratelui tău Nahor:
21 pe Uţ, întâiul său născut, pe Buz, fratele său, pe Chemuel, tatăl lui Aram,
22 pe Chesed, pe Hazo, pe Pildaş, pe Idlaf şi pe Betuel.
23 Betuel i-a dat naştere Rebecăi. Pe aceştia i-a născut Milca lui Nahor, fratele lui Abraham.
24 Şi concubina lui, numită Reuma, a născut şi ea pe Tebah, pe Gaham, pe Tahaş şi Maaca.