1 A doua zi dimineaţă, Laban s-a sculat, şi-a sărutat fiii şi fiicele sale şi i-a binecuvântat. Apoi Laban a plecat şi s-a întors la locuinţa lui.
2 Iacob a plecat pe drumul lui şi i-au ieşit înainte îngerii lui Dumnezeu.
3 Când i-a văzut, Iacob a zis: „Aceasta este tabăra lui Dumnezeu!” De aceea a pus locului aceluia numele Mahanaim.

4 Iacob a trimis înaintea sa nişte soli la Esau, fratele său, în ţara Seir, în ţinutul Edomului
5 şi le-a poruncit, zicând: „Aşa să spuneţi domnului meu Esau: «Aşa vorbeşte servitorul tău Iacob: ‹Am locuit împreună cu Laban şi am rămas la el până acum;
6 am boi, măgari, oi, servitori şi servitoare, şi trimit să dea de ştire domnului meu ca să afle bunăvoinţă înaintea ta› »”.

7 Solii s-au întors la Iacob şi au zis: „Am fost la fratele tău, Esau; şi el vine în întâmpinarea ta cu patru sute de oameni”.

8 Iacob s-a temut foarte mult şi l-a apucat groaza. A împărţit poporul care era cu el, turmele, cirezile şi cămilele în două tabere
9 şi a zis: „Dacă vine Esau împotriva uneia din tabere şi o atacă, să scape tabăra care va rămâne”.
10 Iacob a zis: „Dumnezeule al tatălui meu Abraham şi Dumnezeule al tatălui meu Isaac, Doamne, care mi-ai zis: «Întoarce-te în ţara ta şi la rudele tale şi eu îţi voi face bine!».
11 Sunt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată fidelitatea pe care le-ai săvârşit faţă de servitorul tău; am trecut Iordanul acesta numai cu un toiag, iar acum am devenit două tabere.
12 Salvează-mă, te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau! Căci mi-e frică să nu vină şi să mă lovească, pe mine, pe mamă şi pe copii.
13 Chiar tu ai zis: «Îţi voi face bine şi voi înmulţi descendenţa ta ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se poate număra».
14 Iacob a petrecut acolo noaptea aceea. A luat din ce avea la îndemână un dar pentru Esau, fratele său:
15 două sute de capre şi douăzeci de ţapi, două sute de oi şi douăzeci de berbeci,
16 treizeci de cămile care alăptau cu puii lor, patruzeci de vaci şi zece tauri, douăzeci de măgăriţe şi zece măgari.
17 Le-a dat servitorilor săi, turmă cu turmă, fiecăruia în parte, şi a zis servitorilor săi: „Treceţi înaintea mea şi lăsaţi o depărtare între turme”.
18 A poruncit celui dintâi, zicând: „Când te va întâlni fratele meu Esau şi te va întreba: «Al cui eşti? Unde te duci? Şi ale cui sunt acestea ce merg înaintea ta?».
19 să răspunzi: «Ale servitorului tău Iacob; ele sunt un dar trimis domnului meu Esau; iată că vine şi el în urma noastră»”
20 A dat aceeaşi poruncă celui de-al doilea, celui de-al treilea şi tuturor care mergeau cu turmele, zicând: „Aşa să-i vorbiţi lui Esau, când îl veţi întâlni.
21 Să spuneţi de asemenea: «Iată, servitorul tău Iacob vine după noi»”. Căci, îşi zicea: „Îl voi îmblânzi cu darul care merge înaintea mea; după aceea, voi vedea faţa lui şi poate îşi va ridica chipul”.
22 Şi a lăsat să meargă darul înainte, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea.

23 El s-a sculat în timpul nopţii, a luat cu sine pe cele două femei ale sale, pe cele două servitoare ale sale şi pe cei unsprezece copii ai săi şi a trecut Iabocul prin vad.
24 I-a luat şi i-a trecut râul; şi a trecut dincolo ceea ce avea.
25 Iacob a rămas singur şi un om s-a luptat cu el până la ivirea zorilor.
26 Văzând că nu-l poate învinge, i-a atins încheietura şoldului şi încheietura şoldului lui Iacob s-a dislocat iar şoldul i-a sărit din încheietură în timp ce se lupta cu el.
27 El i-a zis: „Lasă-mă să plec, că s-au ivit zorile!”. [Iacob] i-a răspuns: „Nu te voi lăsa să pleci dacă nu mă vei binecuvânta”.
28 [Acela] l-a întrebat: „Care este numele tău?”. El a zis: „Iacob”.
29 I-a zis: „Nu te vei mai numi Iacob, ci Israel, pentru că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai învins”.
30 Iacob l-a întrebat şi a zis: „Spune-mi, te rog, numele tău?”. El i-a răspuns: „De ce întrebi tu de numele meu?”. Şi l-a binecuvântat acolo.
31 Iacob i-a dat locului numele de „Peniel”, căci [zicea]: „L-am văzut pe Dumnezeu faţă către faţă şi sufletul meu a rămas în viaţă”.

32 Soarele se ridicase deasupră-i când trecuse de Penuel, iar el şchiopăta din cauza şoldului.
33 De aceea, fiii lui Israel nu mănâncă până în ziua de astăzi nervul de la încheietura coapsei; căci acela l-a atins pe Iacob la încheietura şoldului, la nervul coapsei.