34
Dina, fiica Leei, pe care i-o născuse lui Iacob, a ieşit să vadă fiicele ţării.
A văzut-o Sihem, fiul heveului Hamor, stăpânul ţinutului. El a luat-o, s-a culcat cu ea şi a necinstit-o.
Sufletul lui s-a lipit de Dina, fiica lui Iacob, şi a iubit-o pe fată şi i-a vorbit fetei la inimă.
După aceea, Sihem i-a zis tatălui său Hamor: „Ia-mi-o pe fata aceasta de soţie!”.
Iacob a auzit că o necinstise pe Dina, fiica sa; dar, cum fiii săi erau cu turmele pe câmp, Iacob a tăcut până la venirea lor.
Hamor, tatăl lui Sihem, a venit la Iacob ca să-i vorbească.
Tocmai atunci fiii lui Iacob s-au întors de la câmp. Când au auzit lucrul acesta, bărbaţii s-au supărat şi s-au mâniat foarte tare, pentru că acela săvârşise o asemenea faptă de ocară în Israel, culcându-se cu fiica lui Iacob: aşa ceva n-ar fi trebuit să se facă.
Hamor le-a vorbit astfel: „Sufletul fiului meu, Sihem, s-a îndrăgostit de fiica voastră; daţi-i-o, vă rog, de soţie
şi să ne înrudim prin căsătorie; daţi-ne fiicele voastre şi luaţi pentru voi fiicele noastre.
10 Locuiţi cu noi; ţara este înaintea voastră; aşezaţi-vă, faceţi negoţ şi dobândiţi proprietăţi în ea!”.
11 Sihem a zis tatălui şi fraţilor ei: „Să capăt trecere înaintea voastră şi vă voi da ce-mi veţi cere.
12 Ridicaţi cât de mult preţul şi darul şi vă voi da după cum îmi veţi zice; numai daţi-mi fata de soţie”.
13 Fiii lui Iacob i-au răspuns lui Sihem şi lui Hamor, tatăl său, şi le-au vorbit cu viclenie, pentru că o necinstise pe sora lor, Dina.
14 Ei i-au zis: „Nu putem face lucrul acesta: să o dăm pe sora noastră unui om netăiat împrejur; căci aceasta ar fi o ruşine pentru noi.
15 Numai astfel ne vom învoi, dacă vă faceţi asemenea nouă, tăindu-vă împrejur toţi cei de parte bărbătească.
16 Atunci vă vom da pe fiicele noastre, iar fiicele voastre le vom lua pentru noi; vom locui cu voi şi vom fi ca un singur popor.
17 Dacă nu ne ascultaţi şi nu vă tăiaţi împrejur, ne luăm fiica şi plecăm”.
18 Cuvintele lor au fost plăcute înaintea lui Hamor şi a lui Sihem, fiul lui Hamor.
19 De aceea n-a zăbovit tânărul să facă lucrul acesta, căci o iubea pe fiica lui Iacob şi era cel mai respectat în casa tatălui său.
20 Hamor şi Sihem, fiul său, s-au dus la poarta cetăţii lor şi a cu noi; să se aşeze în ţară şi să facă negoţ în ea; iată, ţara este destul de mare înaintea lor. Noi le vom lua pe fiicele lor de soţii şi pe fiicele noaste le vom da lor.
21 „Oamenii aceştia sunt paşnici cu noi; să se aşeze în ţară şi să facă negoţ în ea; iată, ţara este destul de mare înaintea lor. Noi le vom lua pe fiicele lor de soţii şi pe fiicele noaste le vom da lor.
22 Numai aşa se învoiesc oamenii să locuiască împreună cu noi şi să fie un singur popor cu noi, dacă şi la noi se vor tăia împrejur toţi cei de parte bărbătească aşa cum sunt ei tăiaţi împrejur.
23 Turmele lor, averile lor şi toate vitele lor, nu vor fi ele oare ale noastre? Doar să fim de acord cu ei şi ei vor locui cu noi”.
24 Şi i-au ascultat pe Hamor şi pe Sichem, fiul său, toţi cei care treceau prin poarta cetăţii lor şi au fost tăiaţi împrejur toţi cei de parte bărbătească, toţi cei care treceau prin poarta cetăţii lor.
25 A treia zi, pe când ei erau încă suferinzi, cei doi fii ai lui Iacob, Simeon şi Levi, fraţii Dinei, şi-au luat fiecare sabia, s-au năpustit asupra cetăţii care se credea în siguranţă şi au ucis toţi bărbaţii.
26 I-au trecut prin ascuţişul sabiei pe Hamor şi pe Sihem, fiul său; au luat-o pe Dina din casa lui Sihem şi au ieşit.
27 Fiii lui Iacob s-au aruncat asupra celor străpunşi şi au jefuit cetatea, pentru că o necinstiseră pe sora lor.
28 Au luat oile, vitele şi măgarii lor şi tot ce era în cetate şi pe câmp,
29 toate bogăţiile lor, pe toţi copiii şi femeile lor le-au dus în robie şi au jefuit tot ceea ce era în case.
30 Atunci, Iacob le-a zis lui Simeon şi lui Levi: „Voi mi-aţi adus mare tulburare, făcându-mă urât de locuitorii ţării, de canaaneeni şi de ferezei. Eu am oameni puţini la număr; ei se vor ridica împotriva mea, mă vor lovi şi voi fi nimicit eu şi casa mea”.
31 Ei au răspuns: „Se cuvenea să se poarte cu sora noastră cum se poartă cu o desfrânată?”.