35
Dumnezeu i-a zis lui Iacob: „Scoală-te, urcă la Betel şi locuieşte acolo. Fă acolo un altar lui Dumnezeu care ţi s-a arătat când fugeai din faţa fratelui tău, Esau”.
Iacob a zis casei lui şi tuturor celor care erau cu el: „Îndepărtaţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele,
să ne sculăm şi să urcăm la Betel şi voi face un altar lui Dumnezeu care m-a ascultat în ziua strâmtorării mele şi care a fost cu mine pe drumul pe care am mers”.
Ei i-au dat lui Iacob toţi dumnezeii străini care erau în mâinile lor şi cerceii care erau în urechile lor şi Iacob i-a ascuns sub stejarul de lângă Sihem.
Ei au plecat. Spaima lui Dumnezeu a căzut peste cetăţile dimprejur şi acestea nu i-au urmărit pe fiii lui Iacob.
Iacob a ajuns la Luz, adică la Betel, care se află în ţara Canaanului; [au sosit] el şi tot poporul care era cu el.
A zidit acolo un altar şi a numit locul El-Betel, căci acolo i se descoperise Dumnezeu pe când fugea din faţa fratelui său.
Debora, doica Rebecăi, a murit şi a fost îngropată mai jos de Betel, sub un stejar pe care l-a numit Stejarul Plângerii.
Dumnezeu i s-a arătat încă o dată lui Iacob, când s-a întors din Padan-Aram şi l-a binecuvântat.
10 Dumnezeu i-a zis: „Numele tău este Iacob; dar nu te vei mai numi Iacob, ci Israel va fi numele tău”. Şi i-a pus numele Israel.
11 Dumnezeu i-a zis: „Eu sunt Dumnezeu cel atotputernic. Fii rodnic şi înmulţeşte-te; un popor şi o mulţime de neamuri vor proveni din tine şi regi vor ieşi din coapsele tale.
12 Ţara pe care le-am dat-o lui Abraham şi lui Isaac, ţi-o voi da ţie: şi urmaşilor tăi de după tine le voi da ţara”.
13 Dumnezeu s-a înălţat de la el, din locul în care îi vorbise.
14 Iacob a ridicat o stelă în locul în care îi vorbise [Dumnezeu], un stâlp din piatră şi a turnat peste el o jertfă de băutură şi apoi a turnat untdelemn.
15 Iacob a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu: Betel.
16 Apoi au plecat din Betel. Mai era o oarecare distanţă până să ajungă la Efrata. Rahela a născut şi naşterea a fost grea.
17 Şi, în timp ce ea se chinuia să nască, moaşa i-a zis: „Nu te teme, căci ai încă un fiu!”.
18 Şi, pe când îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Oni: dar tatăl său l-a numit Beniamin.
19 Rahela a murit şi a fost îngropată pe drumul ce duce la Efrata, adică la Betleem.
20 Iacob a ridicat un stâlp pe mormântul ei: acesta este stâlpul de pe mormântul Rahelei până în ziua de astăzi.
21 Israel a plecat şi şi-a aşezat cortul dincolo de Migdal-Eder.
22 Pe când locuia Israel în ţinutul acela, Ruben s-a dus şi s-a culcat cu Bilha, concubina tatălui său. Şi Israel a auzit.
Fiii lui Iacob au fost doisprezece;
23 fiii Leei: Ruben, întâiul născut al lui Iacob, Simeon, Levi, Iuda, Isahar şi Zabulon;
24 fiii Rahelei: Iosif şi Beniamin;
25 fiii Bilhei, servitoarea Rahelei: Dan şi Neftali;
26 fiii Zilpei, servitoara Leei: Gad şi Aşer; aceştia sunt fiii lui Iacob care i s-au născut în Padan-Aram.
27 Iacob a ajuns la Isaac, tatăl său, în Mambre, la Chiriat-Arba, adică Hebron, unde locuiseră Abraham şi Isaac.
28 Zilele pe care le-a trăit Isaac au fost o sută optzeci de ani.
29 Isaac şi-a dat duhul şi a murit şi a fost adăugat la poporul său, bătrân şi sătul de zile. Fiii săi, Esau şi Iacob, l-au înmormântat.