1 Iosif a căzut pe faţa tatălui său, a plâns asupra lui şi l-a sărutat.
2 Iosif le-a poruncit servitorilor lui, doctorilor, să-l îmbălsămeze pe tatăl său. Doctorii l-au îmbălsămat pe Israel.
3 S-au împlinit patruzeci de zile, căci atâtea zile trebuie pentru îmbălsămare.

Egiptenii l-au plâns şaptezeci de zile.
4 După ce au trecut zilele de doliu, Iosif le-a vorbit oamenilor din casa lui Faraon şi le-a zis: „Dacă am căpătat bunăvoinţă în ochii voştri, vorbiţi, vă rog, în auzul lui Faraon, spunând:
5 Tatăl meu m-a pus să jur, zicând: «Iată, eu mor! În mormântul pe care mi l-am săpat în ţara Canaan, acolo să mă îngropi!». Acum, lasă-mă, te rog, să mă sui ca să-l îngrop pe tatăl meu! După aceea mă voi întoarce”.
6 Faraon i-a spus: „Suie-te şi îngroapă-l pe tatăl tău, după cum te-a pus să juri”.

7 Iosif s-a dus, ca să-l îngroape pe tatăl său. S-au suit împreună cu el demnitarii lui Faraon, bătrânii casei lui, toţi bătrânii din ţara Egiptului,
8 toată casa lui Iosif, fraţii săi şi casa tatălui său; numai copiii lor, turmele şi cirezile lor le-au lăsat în ţinutul Goşen.
9 Împreună cu el au urcat care şi călăreţi, aşa încât cortegiul era foarte mare.

10 Când au ajuns la Goren Ha-Atad, care este dincolo de Iordan, l-au plâns acolo cu plângere mare şi impresionantă. [Iosif] a ţinut pentru tatăl său un bocet de şapte zile.
11 Locuitorii ţării, canaaneenii, au văzut bocetul de la Goren Ha-Atad şi au zis: „Acesta este un mare bocet pentru egipteni!” De aceea s-a chemat numele locului aceluia Abel-Miţraim, care este dincolo de Iordan.

12 Fiii lui [Iacob] au făcut pentru el aşa cum le poruncise.
13 Fiii săi l-au dus în ţara Canaanului şi l-au îngropat în peştera din câmpia Macpela pe care o cumpărase Abraham împreună cu câmpul de la Efron, heteul, ca loc de înmormântare şi care este faţă în faţă cu Mambre.

14 După ce l-a îngropat pe tatăl său, Iosif s-a întors în Egipt împreună cu fraţii săi şi cu toţi cei care se suiseră cu el ca să-l îngroape pe tatăl său.

15 Văzând fraţii lui Iosif că tatăl lor a murit, au zis: „Cine ştie dacă Iosif nu ne va purta ură şi nu ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut?”.
16 Au trimis să i se spună lui Iosif: „Tatăl tău, înainte de moartea sa, a poruncit:
17 «Aşa să-i spuneţi lui Iosif: ‹Acum, iartă, te rog, vina fraţilor tăi şi păcatul lor, pentru că ţi-au făcut rău!› ». Acum, iartă, te rog, vina slujitorilor Dumnezeului tatălui tău!”. Şi Iosif a plâns când i s-au spus aceste cuvinte.

18 Apoi fraţii săi au venit ei înşişi şi au căzut în faţa lui şi i-au spus: „Iată-ne, suntem sclavii tăi!”.
19 Dar Iosif le-a zis: „Nu vă temeţi! Sunt eu în locul lui Dumnezeu?
20 Voi aţi plănuit răul împotriva mea, dar Dumnezeu a plănuit asta spre bine, ca să facă ceea ce se împlineşte astăzi, să păstreze în viaţă un popor numeros.
21 Acum, nu vă temeţi! Eu vă voi hrăni pe voi şi pe copiii voştri”. I-a mângâiat şi le-a vorbit la inimă.

22 Iosif a rămas în Egipt, el şi casa tatălui său. A trăit Iosif o sută zece ani.
23 Iosif i-a văzut pe fiii lui Efraim până la a treia generaţie. De asemenea şi pe fiii lui Machir, fiul lui Manase, care s-au născut pe genunchii lui Iosif.
24 Iosif le-a zis fraţilor săi: „Eu voi muri. Dar Dumnezeu vă va vizita şi vă va face să urcaţi din ţara aceasta în ţara pe care a promis-o cu jurământ lui Abraham, lui Isaac şi lui Iacob”.
25 Şi Iosif i-a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când Dumnezeu vă va vizita, să luaţi oasele mele de aici!”.

26 Iosif a murit în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat şi l-au pus într-un sarcofag în Egipt.