1 După ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu,
2 în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate, prin care a făcut şi veacurile.
3 Acesta, fiind strălucirea gloriei şi chipul fiinţei sale şi ţinând toate prin cuvântul puterii sale, după ce a săvârşit purificarea păcatelor, s-a aşezat la dreapta maiestăţii, în ceruri,
4 devenind cu atât mai presus decât îngerii, cu cât a moştenit un nume mai deosebit decât al lor.

5 De fapt, căruia dintre îngeri i-a spus vreodată:
Fiul meu eşti tu;
eu astăzi te-am născut
şi iarăşi:
Eu îi voi fi lui Tată
şi el îmi va fi Fiu?
6 Dar, din nou, când îl introduce pe primul născut în lume, spune: Şi să-l adore toţi îngerii lui Dumnezeu.
7 Iar cu privire la îngeri spune: Cel care îi face pe îngerii săi duhuri şi pe slujitorii săi flăcări de foc,
8 dar cu privire la Fiul:
Tronul tău, Dumnezeule, este în vecii vecilor,
şi sceptrul dreptăţii este sceptrul împărăţiei tale.
9 Ai iubit dreptatea şi ai urât nelegiuirea,
de aceea, Dumnezeule, te-a uns Dumnezeul tău
cu untdelemnul bucuriei mai presus de cei părtaşi cu tine.
10 Şi:
Tu, Doamne, de la început ai întemeiat pământul,
şi lucrările mâinilor tale sunt cerurile.
11 Ele vor pieri, dar tu rămâi
şi toate se vor învechi ca o haină,
12 iar tu le vei înfăşură ca pe o mantie;
şi ca o haină vor fi schimbate,
dar tu eşti acelaşi, iar anii tăi nu se vor sfârşi.
13 Şi căruia dintre îngeri i-a zis vreodată:
Şezi la dreapta mea
până când voi pune pe duşmanii tăi sub picioarele tale?
14 Oare nu sunt ei toţi duhuri care slujesc, trimişi cu o misiune în folosul acelora care vor moşteni mântuirea?