1 Într-adevăr, şi prima alianţă avea rituri ale cultului şi un templu, dar pământesc.
2 Căci a fost construit cortul; primul, în care erau candelabrul şi masa cu pâinile pentru ofrandă, este numit Sfânta;
3 după a doua catapeteasmă, era cortul numit Sfânta Sfintelor,
4 care avea altarul de aur pentru tămâiere, chivotul alianţei acoperit în întregime cu aur în care se afla un vas din aur cu mană, toiagul lui Aaron, ce înfrunzise, şi tablele alianţei.
5 Deasupra lui erau heruvimii măririi care umbreau altarul ispăşirii.

6 Fiind acestea astfel pregătite, preoţii care aduc cult intră mereu în cortul cel dintâi.
7 Dar în cel de-al doilea intră numai marele preot o dată pe an, nu fără sânge pe care îl oferă pentru sine şi pentru greşelile poporului.
8 Duhul Sfânt arată astfel că drumul spre Sfânta Sfintelor nu este încă descoperit cât timp rămâne primul cort.
9 Aceasta este o parabolă pentru timpul de faţă, după care darurile şi jertfele care se aduc nu pot desăvârşi conştiinţa celui care aduce cult.
10 Acestea sunt doar rituri trupeşti cu privire la mâncăruri, la băuturi şi la diferite spălări impuse până la timpul îndreptării.

11 Dar Cristos, devenit marele preot al bunurilor viitoare, trecând printr-un cort mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mână [de om], adică nu este din această lume,
12 a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor nu cu sânge de ţapi şi viţei, ci cu propriul lui sânge, dobândind o mântuire veşnică.
13 Căci dacă sângele de ţapi şi de tauri şi cenuşa de juncă cu care sunt stropiţi cei întinaţi îi sfinţeşte, dându-le curăţia trupului,
14 cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin Duhul veşnic s-a oferit pe sine fără prihană lui Dumnezeu, vă va curăţi conştiinţa voastră de faptele moarte, pentru a sluji Dumnezeului celui viu.

15 Şi de aceea el este mijlocitorul unei alianţe noi, pentru ca, prin moartea lui pentru răscumpărarea din greşelile din timpul primei alianţe, cei chemaţi să primească promisiunea moştenirii veşnice.
16 De fapt, unde este un testament, este necesar să fie dovedită moartea celui ce a făcut testamentul.
17 Căci testamentul devine valabil după moarte; nu are nici o putere cât timp trăieşte cel ce l-a făcut.
18 De aceea, nici prima alianţă nu a fost consfinţită fără sânge.

19 Într-adevăr, după ce a rostit toate poruncile din Lege în faţa poporului, Moise a luat sângele viţeilor şi al ţapilor, împreună cu apă, lână roşie şi isop, şi a stropit însăşi cartea şi tot poporul,
20 spunând: Acesta este sângele alianţei pe care Dumnezeu a prescris-o pentru voi.
21 Şi tot la fel a stropit cu sânge cortul şi toate vasele de cult.
22 De altfel, după Lege, aproape toate se purifică prin sânge şi fără vărsare de sânge nu există iertare.
23 Deci, dacă era necesar ca imaginile realităţilor cereşti să fie purificate astfel, înseşi realităţile cereşti trebuie să fie purificate prin jertfe mai bune decât acestea.

24 Căci Cristos nu a intrat într-un sanctuar făcut de mână [de om], prefigurare a celui adevărat, ci chiar în cer, ca să fie acum prezent înaintea feţei lui Dumnezeu în favoarea noastră,
25 şi nu ca să se jertfească pe sine de mai multe ori, aşa cum marele preot intră în sanctuar în fiecare an cu sângele altcuiva,
26 căci ar fi trebuit să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii. Dar acum, la împlinirea timpurilor, el s-a arătat o singură dată ca să distrugă păcatul prin jertfa lui.
27 Şi după cum oamenilor le este dat să moară o singură dată, iar după aceasta este judecata,
28 tot la fel şi Cristos, după ce s-a jertfit o dată ca să ia asupra sa păcatele celor mulţi, se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru a-i mântui pe cei care îl aşteaptă.