52
Trezeşte-te, trezeşte-te şi îmbracă-te cu puterea ta, Sionule!
Îmbracă-te cu hainele strălucirii tale, Ierusalim, cetate sfântă!
Pentru că nu vor mai intra în tine cel necircumcis şi cel impur.
Scutură-ţi praful, ridică-te şi aşază-te, Ierusalim!
Desfă-ţi legăturile de la gât, tu, cea captivă, fiică a Sionului!
Căci aşa vorbeşte Domnul:
«Aţi fost vânduţi pe nimic;
veţi fi răscumpăraţi fără argint».
Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:
«Odinioară, poporul a coborât în Egipt
ca să locuiască acolo ca străin,
iar Asiria i-a oprimat fără motiv».
Acum, ce am eu aici?
– Oracolul Domnului.
Când poporul meu a fost luat pe nimic,
iar cei care îi stăpânesc îl fac să urle
– oracolul Domnului –
şi numele meu este batjocorit toată ziua, fără încetare.
De aceea, poporul meu va cunoaşte numele meu
întrucât eu sunt cel care voi zice în ziua aceea: «Iată-mă!»”.
Cât sunt de plăcute pe munţi picioarele
celui care aduce vestea cea bună,
care anunţă pacea,
care vesteşte binele,
care anunţă mântuirea, zicând Sionului:
„Dumnezeul tău domneşte”.
„Un glas! Străjerii tăi înalţă împreună un strigăt de bucurie,
pentru că văd cu ochii că Domnul se întoarce în Sion.
Tresăltaţi, strigaţi de bucurie, ruine ale Ierusalimului,
pentru că Domnul mângâie poporul său
şi răscumpără Ierusalimul!
10 Domnul şi-a descoperit braţul său cel sfânt
înaintea tuturor popoarelor,
căci au văzut toate marginile pământului
mântuirea Dumnezeului nostru.
11 Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă, ieşiţi de acolo
şi nu vă atingeţi de nimic impur!
Ieşiţi din mijlocul ei şi purificaţi-vă,
voi, cei care purtaţiobiectele Domnului!
12 Pentru că nu veţi ieşi în grabă
şi nu veţi merge în fugă,
căci Domnul merge înaintea voastră
şi Dumnezeul lui Israel vă păzeşte din spate.
13 Iată, slujitorul meu va avea succes; se va înălţa,
se va ridica şi va fi foarte sus.
14 După cum mulţi s-au înspăimântat de tine
– chipul lui era mai desfigurat decât cel al unui om
şi faţa lui, decât a fiilor oamenilor –,
15 Tot aşa, multe popoare se vor uimi
şi regi îşi vor închide gura înaintea lui,
căci vor vedea ceea ce nu li s-a povestit
şi vor înţelege ceea ce nu au auzit.