1 Omul născut din femeie are zile puţine
şi este sătul de frământare.
2 Ca o floare răsare şi este tăiat,
fuge ca umbra fară să stea.
3 Asupra unuia ca acesta tu îţi deschizi ochii?
Şi pe mine mă aduci la judecată cu tine?
4 Cine poate să dea ceva curat din ce este impur?
Nimeni!
5 Dacă zilele lui sunt stabilite,
numărul lunilor sale este la tine;
i-ai stabilit hotărâri pe care nu le poate încălca,
6 întoarce-ţi privirea de la el, ca el să aibă tihnă
şi să se poată bucura precum cel tocmit de ziua lui!
7 Este şi pentru copac speranţă:
dacă este tăiat, înverzeşte din nou şi
lăstarii lui nu încetează.
8 Dacă îmbătrâneşte în pământ rădăcina lui,
dacă moare în praf trunchiul său,
9 răsare de la mirosul apei,
face ramuri ca o plantă.
10 Cel viteaz moare şi dispare;
când omul îşi dă duhul, unde este?
11 Se duc apele din lac
şi torentul seacă şi se usucă.
12 Şi omul se culcă şi nu se mai ridică,
până când vor fi cerurile
nu se trezeşte şi nu se scoală din somnul său.

13 Ce n-aş da de m-ai ascunde în locuinţa morţilor
şi de m-ai ţine închis până când va trece mânia ta!
De-ai fixa o hotărâre pentru mine
şi ţi-ai aminti de mine!
14 Dacă omul moare, poate el să mai trăiască?
în toate zilele zbuciumului meu aş aştepta,
până când va veni schimbarea mea.
15 Atunci m-ai chema şi eu ţi-aş răspunde,
ţi-ar fi dor de lucrarea mânilor tale.
16 Acum tu îmi numeri paşii,
atunci tu nu mi-ai spiona păcatul;
17 ai sigila în desagă răzvrătirea mea
şi ai trece peste nelegiuirea mea.
18 Of, cum muntele cade şi se năruie
şi stânca se mută din locul ei,
19 cum pietrele macină apele
şi şuvoaiele târăsc praful pământului,
aşa faci tu să piară speranţa omului.
20 Tu îl striveşti şi se duce pentru totdeauna;
îi schimbi faţa şi îl laşi.
21 Dacă fiii lui sunt cinstiţi, el nu ştie;
dacă sunt neînsemnaţi, nu bagă de seamă
22 Ci simte numai chinul trupului său,
jeleşte pentru suferinţa sufletului său”.