16
1 Samson a plecat la Gaza; acolo a văzut o prostituată şi a intrat la ea.
2 Celor din Gaza li s-a spus: „A venit Samson”. L-au înconjurat şi au stat la pândă toată noaptea la poarta cetăţii. Au stat liniştiţi toată noaptea, zicându-şi: „Când se va lumina de ziuă, îl vom ucide”.
3 Samson a dormit până la miezul nopţii. Pe la miezul nopţii, s-a sculat şi a apucat porţile cetăţii cu amândoi stâlpii, le-a scos împreună cu zăvorul, le-a pus pe umerii săi şi le-a dus pe vârful muntelui care este în faţa Hebronului.
4 După aceea, [Samson] a iubit o femeie în Nahal Şorec. Numele ei era Dalila.
5 Conducătorii filistenilor au urcat la ea şi i-au zis: „Ispiteşte-l, vezi şi întreabă-l în ce stă puterea lui cea mare şi cum am putea să-l legăm. Iar noi îţi vom da fiecare câte o mie o sută de [sicli] de argint”.
6 Dalila i-a zis lui Samson: „Spune-mi, te rog, de unde vine puterea ta cea mare şi cu ce ar trebui să fii legat ca să fii învins?”.
7 Samson i-a zis: „Dacă aş fi legat cu şapte funii noi care nu au fost uscate încă, aş slăbi şi aş fi ca orice om”.
8 Conducătorii filistenilor au urcat la ea cu şapte funii noi care nu fuseseră uscate şi ea l-a legat cu ele.
9 Nişte oameni stăteau la pândă la ea, într-o cameră. Ea i-a zis: „Samson, filistenii sunt asupra ta!”. El a rupt funiile cum se rupe un fir de lână când se atinge de foc. Astfel n-au ştiut de unde-i venea puterea.
10 Dalila i-a zis lui Samson: „Iată, m-ai înşelat şi mi-ai zis minciuni. Acum, te rog, spune-mi cum ai putea fi legat?”.
11 El i-a zis: „Dacă aş fi legat cu funii noi cu care nu s-a lucrat încă, aş slăbi şi aş fi ca orice om”.
12 Dalila a luat funii noi şi l-a legat cu ele. Şi i-a zis: „Samson, filistenii sunt asupra ta!”. Nişte oameni stăteau la pândă într-o cameră. Însă el a rupt funiile de pe braţele sale ca pe un fir.
13 Dalila i-a zis lui Samson: „Până acum m-ai înşelat şi mi-ai spus minciuni. Spune-mi cu ce ai putea fi legat!”. El i-a zis: „Dacă împleteşti cele şapte şuviţe ale capului meu cu urzeala…”.
14 Ea le-a fixat cu un cui şi i-a zis: „Samson, filistenii sunt asupra ta!”. El s-a trezit din somn şi a smuls cuiul [sulului] de război şi urzeala.
15 Ea i-a zis: „Cum poţi spune: «Te iubesc!» când inima ta nu este cu mine? Iată, aceasta este a treia oară când mă înşeli şi nu mi-ai zis în ce stă puterea ta cea mare”.
16 Fiindcă îl tortura şi-l chinuia în fiecare zi prin cuvintele sale, sufletul său s-a tulburat foarte mult,
17 şi-a deschis toată inima faţă de ea şi i-a zis: „Briciul n-a trecut pe capul meu pentru că sunt consacrat lui Dumnezeu din sânul mamei mele. Dacă aş fi tuns, puterea m-ar părăsi, aş slăbi şi aş fi ca orice om”.
18 Dalila a văzut că îşi deschisese toată inima faţă de ea, a trimis să-i cheme pe conducătorii filistenilor şi le-a zis: „Veniţi, de data aceasta, căci şi-a deschis toată inima faţă de mine”. Conducătorii filistenilor au urcat la ea şi au adus în mâinile lor argintul.
19 Ea l-a adormit pe genunchii ei. A chemat un om, a ras cele şapte suviţe de pe capul lui [Samson], ea a început să-l umilească, iar puterea l-a părăsit.
20 Atunci ea i-a zis: „Samson, filistenii sunt asupra ta!”. El s-a trezit din somn şi şi-a zis: „Voi face ca de fiecare dată: mă voi elibera şi mă voi desprinde”. Dar el nu ştia că Domnul se îndepărtase de el.
21 Filistenii l-au prins şi i-au scos ochii; l-au dus la Gaza, l-au legat cu două lanţuri de bronz şi trăgea la [piatra] de moară în temniţă.
22 Părul capului lui a început iarăşi să crească cum fusese înainte de a fi tuns.
23 Conducătorii filistenilor s-au adunat ca să aducă o jertfă deosebită lui Dagon, dumnezeul lor, şi să facă sărbătoare. Şi spuneau: „Dumnezeul nostru l-a dat în mâinile noastre pe Samson, duşmanul nostru”.
24 Când l-a văzut poporul, l-au lăudat pe dumnezeul lor zicând:
„Dumnezeul nostru l-a dat în mâinile noastre
pe duşmanul nostru,
pe cel care devasta ţinuturile noastre
şi ne înmulţea morţii”.
25 Când erau în toiul veseliei, au zis: „Chemaţi-l pe Samson ca să ne distreze!”. L-au scos pe Samson din temniţă şi el a jucat înaintea lor. Apoi l-au aşezat între stâlpi.
26 Samson i-a zis tânărului care-l ţinea de mână: „Lasă-mă să mă odihnesc atingând stâlpii pe care e construită casa, sprijinindu-mă de ei!”.
27 Casa era plină de bărbaţi şi de femei; toţi conducătorii filistenilor erau acolo şi pe terasă erau cam la trei mii de bărbaţi şi femei care priveau la Samson, care juca.
28 Samson a strigat către Domnul şi a zis: „Doamne Dumnezeule, adu-ţi aminte de mine, te rog! Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta şi cu o singură lovitură să mă răzbun pe filisteni pentru cei doi ochi ai mei!”.
29 Samson a apucat cei doi stâlpi din mijloc pe care era costruită casa şi s-a rezemat de ei: unul era la dreapta lui şi celălalt la stânga.
30 Samson a zis: „Să mor împreună cu filistenii!”. S-a aplecat cu toată puterea şi casa a căzut peste conducători şi peste tot poporul care era acolo. Cei pe care i-a ucis la moartea lui au fost mai mulţi decât cei pe care i-a ucis în viaţa lui.
31 Fraţii lui şi toată casa tatălui său au coborât şi l-au luat. L-au dus şi l-au înmormântat între Ţoreea şi Eştaol, în mormântul lui Manoah, tatăl său. El a fost judecător în Israel timp de douăzeci de ani.