7
Ierubaal, adică Ghedeon, şi tot poporul care era cu el s-au trezit şi şi-au fixat tabăra la En-Harod. Tabăra lui Madian era la nord de ei, de la colina More în vale.
Domnul i-a zis lui Ghedeon: „Poporul pe care-l ai cu tine este prea mare ca să-l dau pe Madian în mâna lui; Israel ar putea să se laude împotriva mea şi să zică: «Am fost salvat prin mâna mea».
Acum strigă în auzul poporului: «Cine este fricos sau tremură să se întoarcă şi să plece de la muntele Galaad»”. Şi s-au întors douăzeci şi două de mii de oameni din popor şi au mai rămas zece mii.
Domnul i-a zis lui Ghedeon: „Poporul este încă prea mare. Coboară-i la apă şi îi voi pune la încercare acolo. Acela despre care îţi voi spune: «Acesta să meargă cu tine!», acela va merge cu tine; şi despre care îţi voi spune: «Acesta să nu meargă cu tine!», acela nu va merge”.
A coborât poporul la apă şi Domnul i-a zis lui Ghedeon: „Pe toţi cei ce vor linge apa cu limba aşa cum linge câinele, pune-i într-o parte, iar pe cei care se vor îngenunchea să bea, [în altă parte]!”.
Cei care au lins apa ducând-o la gură cu mâna au fost în număr de trei sute de oameni; restul poporului a îngenunchiat să bea apă.
Domnul i-a zis lui Ghedeon: „Cu cei trei sute de oameni care au lins [apa] vă voi elibera şi-l voi da pe Madian în mâna ta. Toţi ceilalţi din popor să meargă fiecare acasă”.
Au luat proviziile poporului şi trâmbiţele lui. Apoi Ghedeon i-a trimis pe toţi bărbaţii lui Israel, pe fiecare la cortul lui, şi i-a ţinut pe cei trei sute de oameni. Tabăra lui Madian era mai jos, în vale.
În noaptea aceea, Domnul i-a zis lui Ghedeon: „Ridică-te şi coboară în tabără, căci am dat-o în mâinile tale!
10 Dacă ţi-e frică să cobori, coboară cu Pura, slujitorul tău, în tabără.
11 Să asculţi ce vor zice, apoi să-ţi întăreşti mâinile şi să cobori în tabără!”. Au coborât el şi Pura, slujitorul său, la marginea avanposturilor taberei.
12 Madian, Amalec şi toţi fiii răsăritului erau răspândiţi în vale ca o mulţime de lăcuste, iar cămilele lor erau fără număr, ca nisipul de pe marginea mării.
13 Ghedeon a sosit şi, iată că un om istorisea vecinului său un vis. El zicea: „Am visat un vis: se făcea că o pâine rotundă de orz se rostogolea în tabăra lui Madian; a venit şi a lovit cortul şi a căzut; a dat peste cap cortul şi s-a răsturnat”.
14 Vecinul a răspuns: „Aceasta nu este altceva decât sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioas, om din Israel; Dumnezeu i-a dat în mânile lui pe Madian şi toată tabăra”.
15 Când a auzit Ghedeon istorisirea visului şi înţelesul lui, s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a întors în tabăra lui Israel şi a zis: „Ridicaţi-vă, căci Domnul a dat în mânile voastre tabăra lui Madian”.
16 I-a împărţit pe cei trei sute de oameni în trei grupe, le-a dat trâmbiţe în mâinile tuturor, urcioare goale şi făclii în urcioare.
17 El le-a zis: „Să vă uitaţi la mine şi să faceţi ca mine. Când voi ajunge în tabără, să faceţi ce voi face eu!
18 Când vom suna din trâmbiţă eu şi toţi cei care sunt cu mine, să sunaţi şi voi din trâmbiţă de jur împrejurul taberei şi să strigaţi: «Pentru Domnul şi pentru Ghedeon!»”.
19 Ghedeon şi cei o sută de oameni care erau cu el au ajuns la marginea taberei la începutul străjii de la miezul nopţii, imediat după ce i-au instalat pe străjeri. Au sunat din trâmbiţă şi au spart urcioarele pe care le aveau în mână.
20 Cele trei grupe au sunat din trâmbiţă şi au spart urcioarele; au luat făcliile în mâna stângă şi trâmbiţele în mâna dreaptă ca să sune şi au strigat: „Sabia Domnului şi a lui Ghedeon!”.
21 Au rămas fiecare la locul lui în jurul taberei: toată tabăra a început să alerge, să urle şi să fugă.
22 Cei trei sute de oameni au sunat din trâmbiţă şi Domnul a ridicat sabia fiecăruia împotriva vecinului său în toată tabăra. Tabăra a fugit până la Bet-Şita, spre Ţerera, până la hotarul lui Abel-Mehola, lângă Tabat.
23 Bărbaţii lui Israel s-au adunat, cei din Neftali, din Aşer şi din tot Manase, şi l-au urmărit pe Madian.
24 Ghedeon a trimis mesageri în tot ţinutul muntos al lui Efraim ca să spună: „Coborâţi înaintea lui Madian şi luaţi-le apele până la Bet-Bara şi Iordan”. Toţi bărbaţii lui Efraim s-au adunat şi au luat în stăpânire apele până la Bet-Bara şi Iordan.
25 Au capturat cele două căpetenii ale lui Madian: pe Oreb şi pe Zeeb. L-au ucis pe Oreb la stânca lui Oreb şi l-au ucis pe Zeeb la teascul lui Zeeb. L-au urmărit pe Madian şi au adus capetele lui Oreb şi Zeeb la Ghedeon, dincoace de Iordan.