Ieremia
1
Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, [unul] din preoţii din Anatot, din ţinutul lui Beniamin.
Către el a fost cuvîntul Domnului în zilele lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda, în anul al treisprezecelea al domniei lui
şi în zilele lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, pînă la sfârşitul anului al unsprezecelea al lui Sedecia, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, până la deportarea Ierusalimului, în luna a cincea.
Cuvîntul Domnului a fost către mine, zicînd:
„Mai înainte de a te fi format în sânul mamei, eu te cunoşteam.
Mai înainte de a fi ieşit din pântece, te-am consacrat
şi te-am pus profet pentru popoare”.
Dar eu am spus:
„Ah, Doamne Dumnezeule,
Iată, eu nu ştiu să vorbesc, pentru că sunt un copil!”.
Dar Domnul mi-a zis:
„Nu spune: «Sunt un copil»,
căci vei merge la toţi cei la care te voi trimite
şi vei vorbi tot ceea ce îţi voi porunci.
Nu-ţi fie teamă dinaintea lor,
căci eu sunt cu tine ca să te scap”–
oracolul Domnului.
Domnul şi-a întins mâna şi mi-a atins gura.
Domnul mi-a zis:
„Iată, am pus cuvintele mele în gura ta!
10 Vezi, te stabilesc astăzi peste popoare şi peste domnii
ca să smulgi şi să dărâmi, să distrugi şi să dobori,
să construieşti şi să plantezi”.
11 Cuvântul Domnului a fost către mine: „Ce vezi tu, Ieremia?” Iar eu am spus: „Văd o nuia de migdal”.
12 Domnul mi-a zis: „Ai văzut bine, pentru că eu veghez asupra cuvântului meu ca să se împlinească”.
13 Cuvântul Domnului a fost către mine a doua oară: „Ce vezi tu?”. Eu am răspuns: „Văd un cazan care fierbe şi faţa lui este dinspre nord”.
14 Domnul mi-a zis:
„De la nord se va revărsa răul peste toţi locuitorii ţării.
15 Căci, iată, eu chem toate familiile domniilor din nord – oracolul Domnului –
ele vor veni şi-şi vor aşeza tronul la intrarea porţilor Ierusalimului,
împotriva tuturor zidurilor sale de jur împrejur
şi împotriva tuturor cetăţilor lui Iuda
16 Voi pronunţa judecata mea asupra lor
din cauza întregii lor răutăţi
prin care m-au abandonat;
au ars tămâie altor zei
şi s-au prosternat înaintea lucrărilor mâinilor lor.
17 Dar tu, încinge-ţi coapsele, ridică-te
şi spune-le tot ce-ţi voi porunci!
Nu te înspăimânta dinaintea lor
ca să nu te fac eu să te înspăimânţi dinaintea lor!
18 Iată, eu te pun astăzi ca o cetate întărită,
ca un stîlp de fier şi ca nişte ziduri de bronz
împotriva întregii ţări,
împotriva regilor lui Iuda şi a căpeteniilor lui,
împotriva preoţilor lui şi împotriva poporului ţării.
19 Ei vor lupta împotriva ta, dar nu vor putea să te [învingă],
căci eu sunt cu tine – oracolul Domnului – ca să te scap”.