2
Cuvântul Domnului a fost către mine:
„Mergi şi strigă în auzul Ierusalimului:
«Aşa vorbeşte Domnul:
‹Îmi amintesc de tine, de gingăşia tinereţii tale,
de iubirea de când erai logodită,
când veneai după mine în pustiu,
într-un ţinut nesemănat.
Israel era sfânt pentru Domnul, primiţia roadelor sale;
toţi cei care mâncau din ea se făceau vinovaţi,
răul venea asupra lor› » –
oracolul Domnului.
Ascultaţi cuvântul Domnului, casă a lui Iacob
şitoate familiile casei lui Israel!
Aşa vorbeşte Domnul:
„Ce nedreptate au găsit părinţii voştri în mine,
că s-au îndepărtat de mine,
au mers după deşertăciune şi au ajuns deşertăciune?
Nu au spus: «Unde este Domnul care ne-a scos ţara Egiptului,
care ne-a condus prin pustiu, în ţinutul deşert şi uscat,
în ţinutul prin care nu trece nimeni
şi unde nu locuieşte niciun om?».
Eu v-am adus într-o ţară ca o grădină
ca să mâncaţi roadele şi bunătăţile ei;
dar voi aţi venit şi aţi profanat ţara mea
şi aţi făcut moştenirea mea abominabilă.
Preoţii nu au mai spus:
«Unde este Domnul?»
Cei care se ocupă cu legea nu m-au cunoscut,
păstorii s-au revoltat împotriva mea,
profeţii au profeşit prin Baal
şi au mers după cei care nu le erau de folos.
De aceea, din nou mă voi certa cu voi –
oracolul Domnului –
şi cu fiii fiilor voştri mă voi certa.
10 Treceţi în insulele Chitim şi vedeţi,
în Chedar trimiteţi ca să pricepeţi,
vedeţi dacă a mai fost ceva asemănător!
11 Şi-a schimbat oare vreun neam dumnezeii,
deşi ei nu sunt dumnezei?
Dar poporul meu şi-a schimbat gloria
cu ceea ce nu-i este de folos.
12 Uimiţi-vă, cerurilor, pentru asta
şi îngroziţi-vă ca niciodată –
oracolul Domnului!
13 Căci poporul meu a făcut două rele:
m-au părăsit pe mine, izvorul de apă vie,
ca să-şi sape cisterne, cisterne crăpate,
care nu pot [să ţină] apă.
14 Oare este Israel un sclav dacă s-a născut în casă?
De ce a devenit pradă?
15 Împotriva lui rag puii de leu, îşi ridică glasul
şi dau ţara lui spre devastare,
cetăţile lui sunt ruinate, fără locuitori.
16 Chiar şi fiii [cetăţilor] Memfis şi Tafnis îţi vor rade capul.
17 Oare nu ţi-ai făcut-o singur,
părăsindu-l pe Domnul Dumnezeul tău
când el te conducea pe cale?
18 Acum, ce ai tu pe calea spre Egipt ca să bei din apele Şihor
şi ce ai făcut tu pe calea Asiriei ca să bei din apele Râului?
19 Dar răutatea ta te va corecta
şi apostazia ta te va mustra.
Recunoaşte şi vezi că este rău şi amar
că l-ai părăsit pe Domnul Dumnezeul tău
şi că nu este în tine teamă de mine –
oracolul Domnului Dumnezeului Sabaot!
20 De demult am frânt jugul tău
şiam rupt legăturile tale, iar tu ai zis:
«Nu vreau să slujesc».
De fapt, pe orice colină înaltă
şi sub orice copac verde te-ai desfrânat.
21 Eu te-am plantat ca o viţă de soi, sămânţă genuină.
Cum de te-ai schimbat faţă de mine
Devenind viţă sălbatică?
22 Chiar dacă te-ai spăla cu leşie
şi ai folosi mult săpun,
nelegiuirea ta ar rămâne înaintea mea –
oracolul Domnului Dumnezeu.
23 Cum de spui: «Nu sunt întinată,
nu m-am dus după Baali».
Priveşte calea ta în vale,
recunoaşte ce ai făcut,
dromaderă sprintenă, rătăcitoare pe căile ei!
24 Măgăriţă obişnuită cu pustiul,
în dorinţa sufletului ei suflă aer;
cine va putea să împliniască poftele ei?
Cei care o caută nu trebuie să obosească,
O vor găsi în luna ei.
25 Evită să-ţi dezgoleşti piciorul şi gâtul,
[ca nu cumva] să se usuce!
Dar tu spui: «Degeaba!
Nu, eu îi iubesc pe străini şi vreau să merg după ei».
26 Aşa cum se ruşinează hoţul când este aflat,
aşa se va ruşina casa lui Israel:
ei, regii lor, căpeteniile lor,
preoţii lor şi profeţii lor.
27 Ei, care zic lemnului «Tu eşti tatăl meu»
şi pietrei, «Tu m-ai născut».
Căci au întors către mine spatele, şi nu faţa.
Dar în timpul nenorocirii lor vor zice:
«Ridică-te şi salvează-ne!».
28 Unde sunt dumnezeii tăi pe care ţi i-ai făcut?
Să se ridice ei şi să te salveze în timpul nenorocirii tale!
Căci numeroşi ca şi cetăţile tale sunt zeii tăi, Iuda!
29 De ce vă certaţi cu mine?
Voi toţi v-aţi revoltat împotriva mea –
oracolul Domnului.
30 În zadar i-am lovit pe fiii voştri:
nu au luat nicio învăţătură.
Sabia voastră i-a mâncat pe profeţii voştri
ca un leu devastator.
31 Ce generaţie sunteţi voi!
Consideraţi cuvântul Domnului:
oare am fost eu un pustiu pentru Israel
sau un ţinut al întunericului?
De ce spune poporul meu:
«Rătăcim şi nu mai venim la tine».
32 Îşi uită fecioara podoabele ei
sau mireasa, cingătoarele ei?
Totuşi, poporul meu a uitat de mine
deja de zile fără număr.
33 Ce bine faci căile tale când cauţi iubirea!
De aceea ţi-ai obişnuit căile cu cele rele.
34 Da, în poalele tale au găsit
sângele persoanelor sărace şi nevinovate,
găsindu-i şi pe cei care nu au spart [uşile lor].
În ciuda a toate acestea,
35 tu zici: «Sunt nevinovată;
ba chiar s-a întors mânia de la mine».
Iată-mă, să facem judecată cu tine,
pentru că ai zis: «Nu am păcătuit»!
36 Cât de mult te-ai epuizat schimbând căile tale!
Te vei ruşina şi de Egipt după cum te-ai ruşinat de Asiria.
37 Chiar şi de acolo vei ieşi,
iar mâinile tale vor fi pe capul tău.
Căci Domnul i-a părăsit pe cei în care tu îţi puneai încrederea
şi nu vei reuşi prin ei.