Miheia
1
Cuvântului Domnului care a fost către Miheia din Moreşet în zilele lui Iotam, Ahaz şi Ezechia, regii lui Iuda. El a avut viziuni despre Samaria şi Ierusalim.
Ascultaţi, popoare toate!
Ia aminte, pământule şi tot ce este în tine!
Domnul Dumnezeu este împotriva voastră,
Domnul este martor din templul său cel sfânt.
Căci, iată, Domnul iese din locul său,
coboară şi merge pe înălţimile pământului!
Se topesc munţii sub el
şi văile se scurg ca şi ceara înaintea focului,
ca apele care se revarsă pe o pantă.
Din cauza răzvrătirii lui Iacob sunt toate acestea
şi din cauza păcatelor casei lui Israel.
Cine este cea care se răzvrăteşte în Iacob?
Oare nu Samaria?
Şi cine este pe înălţimea lui Iuda?
Oare nu Ierusalimul?
Voi pune Samaria să fie o ruină în câmpie, o plantaţie de vie.
Voi rostogoli pietrele ei la vale
şi voi descoperi temeliile sale.
Toate chipurile sale vor fi zdrobite
şi toate darurile ei vor fi arse în foc;
toţi idolii îi voi pune să fie devastaţi.
Căci din darul desfrânatei au adunat,
la darul desfrânatei se vor întoarce.
De aceea, voi jeli şi voi geme,
voi umbla desculţ şi gol,
voi face o jeluire ca şacalii,
mă voi văieta ca puii de struţ.
Căci fără leac este lovitura ei;
a venit până în Iuda,
a ajuns până la poarta poporului meu, până la Ierusalim.
10 Nu faceţi cunoscut în Gat, de plâns nu plângeţi!
În Bet-Leafra, tăvăliţi-vă în praf!
11 Treci la voi, tu cea care locuieşti în Safir
în ruşinea goliciunii!
Nu a ieşit cea care locuieşte în Ţaanan
la jeluirea din Bet-Eţel.
El a luat de la voi apărarea sa.
12 Căci a trudit pentru bine cea care locuieşte în Marot,
dar a coborât răul de la Domnul la poarta Ierusalimului.
13 Agaţă carul pentru cursă, tu cea care locuieşti în Lachiş!
Ea a fost începutul păcatului pentru fiica Sionului,
pentru că în tine s-au găsit nelegiuirile lui Israel.
14 De aceea, vei fi dată ca zestre pentru Moreşet-Gat;
casele din Aczib vor fi o decepţie pentru regii lui Israel.
15 Voi face să vină la tine încă unul care stăpâneşte,
tu care locuieşti în Mareşa,
până la Adulam va veni gloria lui Israel
16 Tunde-te şi rade-te pentru fiii desfătărilor tale!
Lărgeşte-ţi chelia ca vulturul,
căci ei sunt deportaţi de la tine!