138
Al lui David.
Te laud, Doamne, din toată inima,
pentru că ai ascultat cuvintele gurii mele. Îţi cânt înaintea îngerilor.
Mă prostern spre templul tău cel sfânt,
laud numele tău
pentru bunătatea şi fidelitatea ta, căci ţi s-a mărit faima
prin împlinirea făgăduinţelor tale.
În ziua în care te-am chemat, m-ai ascultat,
m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul.
Toţi împăraţii pământului, Doamne, te vor lăuda,
când vor auzi cuvintele gurii tale.
Ei vor cânta căile Domnului,
căci mare este slava Domnului.
Oricât de sus ar fi Domnul,
el îl vede pe cel umil
şi îl recunoaşte din depărtare pe cel îngâmfat.
Chiar dacă trebuie să trec printr-o mare strâmtorare,
tu mă faci să trăiesc, în ciuda mâniei duşmanilor mei; tu îţi întinzi mâna
şi dreapta ta mă mântuieşte.
Domnul va duce la bun sfârşit
ceea ce a început pentru mine. Doamne, bunătatea ta este veşnică. Nu părăsi, Doamne, lucrarea mâinilor tale.